17.5 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăȘtirile zileiImunitatea colectivă, desființată de un medic chinez emerit

Imunitatea colectivă, desființată de un medic chinez emerit

Afirmația a fost făcută miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, de reputatul specialist chinez în boli respiratorii Zhong Nanshan (83 de ani), citat de Xinhua, potrivit Digi24. Afirmațiile vin în contextul în care unele state din Europa, precum Marea Britanie, merg pe scenariul obținerii unei imunități colective.

“Nu există nicio dovadă că oamenii pot dezvolta imunitate de lungă durată la boala coronavirusului, în urma infectării”, a spus Zhong, care a jucat un rol important în lupta dusă de China contra COVID-19 şi a epidemiei de Sindrom Acut Respirator Sever (SARS), din 2003.

Potrivit medicului, în capitala provinciei Hubei, Wuhan, oraşul în care a apărut focarul, conştientizarea virusului şi măsurile de protecţie au fost iniţial la nivel foarte scăzut, ceea ce a dus la răspândirea rapidă.

Cel mai important lucru, a spus Zhong, este “să vă protejaţi mai întâi pe dumneavoastră şi apoi pe ceilalţi”, iar pentru aceasta trebuie să evitaţi mulţimile, să purtaţi mască şi, mai ales, “să faceţi teste, teste şi mai multe teste” pentru a detecta cazurile noi, scrie Știripesurse.ro.

Cele mai citite

SUA nu consideră că Israelul face „genocid” în Gaza, dar trebuie „ să protejeze civilii”

Statele Unite(SUA) nu consideră că Israelul comite un "genocid" în Fâşia Gaza, dar îl îndeamnă pe aliatul lor "să facă mai mult pentru a...

Curtea Constituțională discută sesizarea privind comasarea alegerilor

Curtea Constituţională a României (CCR) dezbate, astăzi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în legătură OUG privind organizarea alegerilor din 9 iunie.Este...

Ministrul Agriculturii: Asigurarea unui buget consistent este esențial pentru viitoarea PAC

Asigurarea unui buget consistent pentru plăţile directe, prin care să se acorde acelaşi nivel al plăţilor pentru toţi fermierii din Uniunea Europeană, este esenţială...
Ultima oră
Pe aceeași temă