10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiIași: Aproximativ 500 de pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale

Iași: Aproximativ 500 de pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale

Au fost înregistrate 495 de cazuri, dintre care 138 de persoane au fost transportate la Spitalul Sf. Spiridon, Spitalul de Neurochirurgie sau Institutul de Boli Cardiovasculare.

În prezent, aproximativ 40.000 de persoane se află la rând aşteptând să se închine la racla cu moaştele Sfintei Parascheva în ziua în care Biserica Ortodoxă sărbătoreşte ziua acesteia, timpul de aşteptare fiind de peste 24 de ore. În cursul nopţii, cei care au stat la rând au primit pachete cu mâncare şi ceai din partea autorităţilor locale, reprezentanţilor Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, a unor asociaţii şi organizaţii ori din partea localnicilor.

De vineri dimineaţa, de la ora 6,00, când a început pelerinajul, pe la baldachinul în care se află raclele Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Spiridon au trecut peste 100.000 de pelerini, numărul fiind un record al ultimilor ani.

Luni dimineaţa, în curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei se află peste 3.000 de persoane, iar pe străzile din apropierea lăcaşului de cult staţionează 98 autocare şi 95 microbuze. Pe pietonalul de lângă Mitropolia Moldovei şi Bucovinei se află peste 15.000 de persoane care ascultă slujba liturgică oficiată de mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Teofan, alături de 21 de arhierei, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul Sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva. Pe aceeaşi scenă pe care se oficiază slujba liturgică sunt prezenţi şi Nectarie, mitropolit Corfu, Paxos şi insulele Diapontice (Protos), Nathanael, mitropolit de Amantia, Petru, arhiepiscopul Chişinăului, mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Qais, Episcop de Erzurum şi Vicar al Patriarhiei Antiohiei.

Pelerinajul la racla Sfintei Cuvioasei Parascheva, mai ales în ziua de 14 octombrie, este continuu încă din secolul XVII, de pe vremea domnitorului Vasile Lupu. Moaştele Sfintei au fost aduse la Iaşi pe data de 13 iunie 1641. De atunci, Sfânta Cuvioasă Parascheva este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei şi a celor năpăstuiţi. Nici măcar în timpul regimului comunist pelerinajul nu a fost oprit. În 1955, BOR a declarat generalizarea cultului, adică cinstirea Sfintei se face în întreaga ţară.

Cele mai citite

FINS: numărul tinerilor participanți la IUF, interesați de finanțarea studiilor, a crescut anul acesta cu 30%

FINS a înregistrat anul acesta o creștere de 30% în rândul tinerilor interesați de finanțare pentru studiile în străinătate, în cadrul participării la IUF...

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...

Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine

După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță, iar Consiliul Internațional al Aeroporturilor (ACI) World a prezis că traficul global de pasageri va...
Ultima oră
Pe aceeași temă