18.1 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăȘtirile zileiFocşani: Tânără de 17 ani, lovită cu securea de un bătrân...

Focşani: Tânără de 17 ani, lovită cu securea de un bătrân pe motiv că făcea gălăgie în scara blocului

Potrivit Poliţiei Vrancea, bărbatul de 62 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, iar poliţiştii au întocmit dosar penal pentru lovire şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, după ce ar fi agresat o tânără de 17 ani. El urmează să fie dus în instanţă cu propunerea de arestare preventivă.

Incidentul a avut loc miercuri seară în cartierul Sud din Focşani. Din primele informaţii, bărbatul de 62 de ani stătea în faţa blocului în care locuieşte, iar la un moment dat două adolescente ar fi intrat în casa scării imobilului, moment în care au fost întrebate de bărbat unde merg. Între cei trei ar fi izbucnit un conflict generat de faptul că adolescentele ar fi făcut gălăgie şi i-ar fi răspuns urât locatarului, informează Mediafax.

Pentru că discuţiile au degenerat, una dintre tinere, în vârstă de 17 ani, şi-a chemat tatăl, astfel că scandalul a luat amploare. La un moment dat, bărbatul de 62 de ani a mers în apartament, a luat o secure şi a lovit-o în umăr pe fata de 17 ani.

Tânăra a primit îngrijiri medicale de la personalul de la Ambulanţă chemat la faţa locului, după care a fost transportată la Spitalul Judeţean din Focşani. Ulterior, ea a fost externată, neavând modificări osoase în urma loviturii primaie.

Conform anchetatorilor, bărbatul este recidivist, în trecut el fiind autorul altor fapte comise cu violenţă.

Cele mai citite

Greta Thunberg a fost amendată pentru că a blocat intrarea în Parlamentul suedez

Activista pentru climă Greta Thunberg a fost amendată în Suedia, țara sa natală, pentru că nu a respectat ordinele poliției după ce a blocat...

Statele Unite au în România 1800 de militari

Statele Unite au în România circa 1800 de militari, a declarat președintele Biden în fața președintelui Iohannis, mulțumindu-i șefului statului român pentru bunele condiții...

Cea mai mare rețea de clinici de recuperare medicală, Centrokinetic, se extinde în vestul țării

Fondul de investiții de growth AGISTA a sprijinit cel mai mare lanț de recuperare medicală din România, Centrokinetic, în achiziția celei de-a opta clinici...
Ultima oră
Pe aceeași temă