9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialDespagubire mai rapida a proprietarilor de imobile nationalizate

Despagubire mai rapida a proprietarilor de imobile nationalizate

Persoanele ale caror averi au fost confiscate abuziv de regimul comunist si care au primit sau urmeaza sa primeasca actiuni la Fondul Proprietatea vor avea, mai devreme decat se asteptau, o modalitate legala de a intra in posesia banilor.
“Am propus Guvernului un mecanism alternativ care sa devina operational inainte de listarea propriu-zisa a Fondului. Concret, este vorba de posibilitatea de a vinde la Bursa de Valori optiuni si drepturi de conversie in actiuni”, a declarat ieri presedintele Fondului Proprietatea, Nicolae Ivan.
Daca mecanismul propus va fi aprobat de Executiv, certificatele de proprietate vor putea fi vandute chiar inainte de convertirea lor in actiuni. Aceasta in conditiile in care, dupa cum a marturisit Ivan, exista mari presiuni din partea asociatiilor fostilor proprietari de a putea vinde cat mai repede si a intra in posesia banilor. De fapt, tranzactii de vanzare-cumparare au loc si in momentul de fata, fara ca nimeni sa poata preciza daca ele sunt legale. Nicolae Ivan a refuzat ieri sa dea un verdict in acest sens, multumindu-se sa spuna ca, recent, comisia senatoriala de buget-finante a cerut Guvernului sa se pronunte.
Tot ieri, Ivan s-a referit si la modalitatea in care va fi retribuit managerul fondului, care va fi ales in urma unei licitatii organizate cu supervizarea consultantului legal, firma londoneza de avocatura Allen&Overy. Persoana sau societatea care va administra fondul va avea o retributie anuala, fixa, care sa-i acopere costurile de operare, la care se va adauga un procent din profitul obtinut suplimentar.
In alta ordine de idei, presedintele Nicolae Ivan si-a exprimat dorinta de a atrage ca actionari la Fondul Proprietatea cat mai multi investitori institutionali. Acestia vor putea sa actioneze in cunostinta de cauza si sa controleze activitatea managerului de fond, mult mai bine decat ar putea face acest lucru cei aproximativ 120.000 de actionari initiali.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă