9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024

Breviar

Romania, pe ultimele locuri dupa ponderea activelor bancare in PIB

Ponderea activelor detinute de bancile din Romania in Produsul Intern Brut (PIB) a fost, anul trecut, una dintre cele mai reduse comparativ cu alte tari din Europa Centrala si de Est, Romania plasandu-se pe ultimele locuri si sub aspectul proportiei creditelor si depozitelor in PIB. Potrivit unui studiu realizat de Bank Austria Creditanstalt la nivelul a 15 state din Europa Centrala si de Est, pentru anul 2004 activele existente la nivelul sistemului bancar din Romania au avut o pondere de 38% in PIB, un nivel mai redus fiind consemnat doar in Serbia, de 35%.
Dupa proportia detinuta de creditele acordate de banci in PIB, Romania ocupa ultima pozitie, nivelul indicatorului fiind, anul trecut, de 18%. In schimb, Romania si Bulgaria au inregistrat in perioada 2000-2004 cea mai mare rata de crestere a volumului creditarii, de peste 40%. Valoarea totala a depozitelor atrase anul trecut de sistemul bancar romanesc reprezinta o cota de 24% din PIB. O pondere mai redusa a fost consemnata pentru Ucraina (23%), Serbia (20%) si Rusia (16%). In intervalul 2000-2004, rata de crestere a volumului depozitelor in Romania a fost de 38%, una dintre cele mai ridicate comparativ cu restul tarilor din Europa Centrala si de Est. Valoarea creditelor si depozitelor aferente segmentului populatiei a fost, anul precedent, de 135 de euro pe cap de locuitor, respectiv 415 euro pe cap de locuitor.

Dana Dobre


Un piroman a incendiat biserica din Scanteia

Pompierii Grupului “Gr. Sturdza” Iasi s-au luptat ieri dimineata cu flacarile ce au cuprins biserica din satul Rediu, comuna Scanteia, judetul Iasi. “Cand am ajuns, biserica era cuprinsa total de flacari. Din primele cercetari am aflat ca focul a fost pus de un piroman, care a stropit interiorul lacasului sfant cu motorina, dupa care a aprins focul in mai multe locuri”, a precizat ofiterul de serviciu de la Grupul de Pompieri “Gr. Sturdza” Iasi. Biserica a fost distrusa in totalitate. Politistii din comuna l-au identificat si pe piromanul Gheorghe Donea, un bolnav psihic cu multiple internari la Spitalul Universitar de Psihiatrie Socola Iasi. O coincidenta stranie este si faptul ca astazi crestinii il praznuiesc pe Sfantul Foca, patronul focului…

Catalin Dumitrescu


Oferta de despagubire a fostilor proprietari a fost inchisa

Oferta de despagubire cu actiuni la societatile din subordinea Ministerului Economiei sI Comertului (MEC) a fostilor proprietari ale caror imobile au fost preluate abuziv si a caror retrocedare nu a mai fost posibila a fost declarata inchisa in data de 25 iulie. “Cererile prin care se solicita actiuni la societatile cuprinse in oferta Ministerului Economiei si Comertului, transmise de catre persoanele indreptatite, inclusiv in data de 25 iulie 2005, data la care a fost depusa cererea la oficiul postal sau la registratura ministerului, se considera facute in termen”, a mai specificat Ministerul Economiei si Comertului. Oferta MEC a fost inchisa ca urmare a publicarii in Monitorul Oficial a Legii nr. 247/19 iulie 2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei. “Avand in vedere dispozitiile art. 26 alin. (1) apartinand Titlului VII Ð Regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv, la data intrarii in vigoare a acestei legi, respectiv 25 iulie 2005, oferta MEC cuprinzand Lista societatilor comerciale din portofoliul Ministerului Economiei si Comertului la care s-a rezervat o cota din capitalul social pentru privatizarea prin restituire prevazuta de dispozitiile Legii nr. 10/2001 se considera inchisa, prin efectul legii”, a mai aratat MEC

Daniel Popa

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă