17.3 C
București
marți, 28 ianuarie 2025
AcasăSpecialZiua Limbii Bulgare, introdusă prin lege în Româniia

Ziua Limbii Bulgare, introdusă prin lege în Româniia

Ziua Limbii Bulgare este sărbătorită, începând cu anul 2015, la data de 24 mai. A fost instituită prin Legea nr. 100/2015, adoptată de Parlamentul României și publicată în Monitorul Oficial la 8 mai 2015. Cu această ocazie, legea prevede ca, în localitățile în care trăiesc membri ai comunității bulgare, să se organizează manifestări culturale specifice, ce pot fi susținute financiar și logistic de către autoritățile centrale și locale. Totodată, se organizează manifestări culturale și în instituțiile de învățământ în care se predă limba bulgară ca limbă maternă, potrivit Agerpres.

Propunerea legislativă pentru instituirea Zilei Limbii Bulgare a fost inițiată de deputatul Niculae Mircovici, din partea grupului minorităților naționale — Uniunea Bulgară din Banat, acesta susținând că "o astfel de lege ar fi benefică, oferind într-un mod instituționalizat posibilitatea ca și reprezentanții altor etnii să cunoască limba bulgară".

Deputatul Niculae Mircovici a precizat că ziua de 24 mai a fost aleasă pentru această celebrare pentru faptul că este ziua în care sunt sărbătoriți Sfinții Chiril și Metodie, creatorii alfabetului chirilic, folosit pentru scrierea în limba bulgară. În această zi, bulgarii sărbătoresc, în fiecare an, ziua scrierii chirilice, în cinstea creatorilor acesteia. În Biserica Ortodoxă Română, Sfinții Metodie și Chiril sunt prăznuiți la 11 mai, fiind numiți "apostolii slavilor", pentru că au tradus Sfânta Scriptură în limba slavonă.

Cele mai citite

Coiful de la Coțofenești: Cum am ajuns de la glorie dacică la râs național

România nu e țara tuturor posibilităților, ci a tuturor imposibilităților. De la autostrăzi care nu se construiesc, până la istoria care se rescrie...

Donald Trump a confirmat că gigantul tehnologic Microsoft negociază achiziționarea TikTok

Deși nu a oferit detalii despre ceilalți potențiali cumpărători, președintele a subliniat că printre aceștia se numără „companii de top” Președintele american Donald Trump a...

Kyle Walker explică plecarea de la Manchester City! „Nu jucam suficient”

Fundașul dreapta englez Kyle Walker, care a cucerit toate trofeele posibile alături de Manchester City, a explicat de ce a ales să plece sub...
Ultima oră
Pe aceeași temă