10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialVinci are voie sa intarzie cu Autostrada A3

Vinci are voie sa intarzie cu Autostrada A3

Asocierea franco-elena Vinci-Aktor va putea fi iertata la termene daca va intampina "conditii de sol neobisnuite".

Asocierea franco-elena Vinci-Aktor, care urmeaza sa construiasca Autostrada Comarnic-Brasov, are prevazute in contract clauze care ii permit sa ceara depasirea termenului de 48 de luni prevazut in oferta lor pentru definitivarea proiectului. Potrivit contractului, cele doua firme vor fi indreptatite sa ceara amanari in caz de "obstructii geologice" si de "conditii de sol neobisnuite". In astfel de situatii, concesionarul va putea cere, de la caz la caz, o modificare a termenelor, cu pana la 12 luni in plus in cazuri bine precizate. "In functie de situatia respectiva, noi vom putea sa o acceptam sau nu. Daca nu ne vom intelege, atunci ne putem desparti ca prieteni", afirma Roxana Moise, director de concesiuni al Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR). Aceasta adauga ca, in principiu, Vinci-Aktor nu vor putea depasi insa termenul de 48 de luni pentru realizarea proiectului.

 

Situatia mentionata mai sus nu e unica pe lista celor in care Vinci-Aktor va fi indreptatita sa ceara amanari. Lista cuprinde toate cazurile clasificate indeobste la categoria cazuri de forta majora, precum inundatii, furtuni, cutremure, greve intentionate sau spontane. Vinci-Aktor e protejata si daca au loc caderi de curent, ale alimentarii cu carburanti sau ale sistemului de transport.

"Nu este vorba de situatii minore de genul in care ei nu isi platesc, spre exemplu, furnizorii de carburanti si, ca urmare, nu pot continua lucrarile", spune Moise. Spre exemplu, in cazul unei greve generale pe calea ferata sau al unei caderi putin probabile a sistemului energetic national de durata, Vinci-Aktor va putea cere prelungiri ale termenelor. Faptul ca statul si-a asumat toate aceste riscuri este o greseala, considera Alin Goga, director juridic al CNADNR. Acesta a trimis conducerii CNADNR o lista de 50 de puncte in care considera ca oferta Vinci-Aktor era mai generoasa decat contractul semnat cu cele doua firme si care este singurul cu putere de lege intre parti.

Contractul prevede si despagubiri
Ce se intampla in cazul in care statul si concesionarul nu pot pica de acord asupra prelungirii termenelor ca urmare a unei situatii de forta majora? Potrivit Roxanei Moise, exista un mecanism complex de analizare a unei potentiale cereri de amanare a termenelor, in care un cuvant important de spus va avea si consultantul care va fi angajat de catre stat. Statul risca sa fie strans cu usa de catre Vinci-Aktor in ipoteza in care partile se vor adresa instantelor de arbitraj si in care acestea vor da dreptate concesionarului. Daca aceasta se va intampla, statul, care a acordat prin contract garantii pentru cazurile de forta majora, va fi obligat ori sa accepte cererile concesionarului, ori sa-i plateasca acestuia despagubiri, al caror nivel poate atinge (daca contractul va fi intrerupt) nivelul platilor pe care concesionarul le va mai avea de achitat la bancile la care s-a imprumutat.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă