18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialTăriceanu îi face jocul lui Vântu: Am acceptat fără ezitare să mă...

Tăriceanu îi face jocul lui Vântu: Am acceptat fără ezitare să mă supun testului poligraf. SOV este cel care a cerut procurorilor sa-l ducă pe Tăriceanu la detectorul de minciuni

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, susţine că a acceptat ”fără ezitare” să se supună testului poligraf în dosarul lui Bogdan Olteanu, acuzând DNA că încearcă să îl compromită prin informaţii neadevărate ”pe surse”.

”În această dimineaţă m-am prezentat la sediul DNA pentru a răspunde întrebărilor procurorilor în calitate de martor, în dosarul în care este cercetat Bogdan Olteanu. După cum se ştie, în faza de instrumentare a unui dosar, procedura nu permite părţilor: procurori, martori, avocaţi etc, să dezvăluie publicului conţinutul discuţiilor purtate cu procurorul de caz. M-am conformat acestei obligaţii legale, aşa cum s-a văzut la ieşirea mea de la audierea de la DNA. Din păcate, legea a fost respectată unilateral, doar de către subsemnatul, pentru că scopul vădit al conducerii DNA manifestat în ultima vreme este încercarea de a-mi compromite imaginea publică în perspectiva alegerilor parlamentare. Acest ‘modus operandi’ al conducerii DNA este posibil şi din cauza faptului că procurorii nu răspund în niciun fel pentru abuzurile pe care le comit”, a transmis Tăriceanu joi prin intermediul unui comunicat de presă.

El critică din nou faptul că presa fusese informată din timp despre ora exactă la care urma să aibă loc audierea sa, ”aşa încât imaginile în care preşedintele Senatului României intră la DNA să-şi facă efectul de imagine distructiv”.

”În loc să se preocupe de soluţionarea corectă a dosarelor, audierile unor politicieni la DNA s-au transformat în surse generatoare de invenţii şi zvonuri pentru presă şi de imagini insinuant-compromiţătoare. Lupta cu corupţia pentru care a fost înfiinţată DNA s-a transformat într-un paravan în spatele căruia se duce adevărata luptă partizană. Urmând această realitate notorie, nu m-a mirat nici faptul că din ‘surse judiciare’, adică din interiorul DNA, aşa cum au relatat mai multe televiziuni, s-au scurs o serie de aşa-zise informaţii. De exemplu, că nu am răspuns unor întrebări sub pretextul că nu-mi amintesc ş.a”, subliniază preşedintele Senatului.


Citește mai multe despre dosarul în care este vehiculat și numele președintelui Senatului aici:  UPDATE. Surse RL: Testul cu detectorul de minciuni pentru Călin Popescu-Tăriceanu a fost cerut de Sorin Ovidiu Vîntu. Președintele Senatului ar fi primit un milion de euro pentru a-l pune pe Liviu Mihaiu șef în Delta Dunării


Tăriceanu spune că a acceptat propunerea procurorului privind testul poligraf. ”Am emis acest comunicat pentru că doresc să fie extrem de limpede pentru toată lumea: m-am prezentat în respectul legii la DNA, am răspuns cinstit şi cu bună-credinţă la întrebările procurorilor în dorinţa ca adevărul să iasă la iveală. De aceea am acceptat fără ezitare propunerea procurorului să mă supun de bună-voie testului poligraf, chiar dacă acesta nu este recunoscut drept probă în faţa instanţei. Altfel, nu aveam nicio obligaţie procedurală şi nimeni nu putea să-mi impună acceptarea acestui test. (…) Mai vreau să se ştie că nu voi ceda presiunilor şi încercărilor de intimidare şi discreditare, indiferent de la cine vin acestea”, este mesajul public al liderului ALDE.

Călin Popescu Tăriceanu a ajuns, joi dimineaţa, la sediul DNA, fiind citat în calitate de martor în dosarul în care Bogdan Olteanu este cercetat în arest la domiciliu pentru că ar fi primit un milioan de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu pentru intervenţii pe lângă membri ai Guvernului. 


Citește și: Liviu Mihaiu, martor la DNA: “Vîntu discutase cu factorul politic numirea mea (…) nu am știut că Vîntu a dat bani”. Mihaiu a “picat” pe interceptări

Liviu Mihaiu, numit guvernator al Deltei Dunării prin cumpărare de influență de la Bogdan Olteanu, a declarat la DNA că „Vîntu discutase cu factorul politic numirea mea, dar atunci nu mi-am dat seama ce implică acest lucru”… citește în continuare aici


 

 

 

 

Cele mai citite

Scandalul Clotilde Armand: Cum încalcă legea pentru a-și majora veniturile

În 2022, Clotilde Armand a primit lunar, pe lângă salariul său de aproximativ 4.000 de lei, un bonus, și acum este obligată să ofere...

VIDEO. Tensiuni la Paris. Confruntare tensionată între susținătorii Israelului și cei ai Gaza

Tensiunile la cote maxime în fața prestigioasei universități Sciences Po din Paris din cauza războiului din Gaza, în timp ce manifestanți pro-israelieni au venit...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...
Ultima oră
Pe aceeași temă