Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Preasfintii cu nume de cod

» IPS Andreicut, cu numele de cod "Ionica", a primit decizie de politie politica.» Pentru a lamuri cazul IPS Bartolomeu, se va intruni Comisia mixta CNSAS-SIE, cea care rezolva dosarele de securitate ...

Share

Andreea Pora 0 comentarii

14.09.2007 - 00:00
» IPS Andreicut, cu numele de cod "Ionica", a primit decizie de politie politica.

» Pentru a lamuri cazul IPS Bartolomeu, se va intruni Comisia mixta CNSAS-SIE, cea care rezolva dosarele de securitate nationala.

» IPS Pimen avea doua nume conspirative, "Sidorovici" si "Petru", iar IPS Casian trei.

» Episcopii de Arges, Calinic, de Sibiu, Visarion, de Husi, Ioachim, de Arad, Timotei, si de Buzau, Epifanie, au nume de cod.

Prelatii sunt banuiti ca au lucrat pentru DIE cu misiuni in Occident.

Dupa discutii aprinse si un vot la limita, Colegiul CNSAS a decis ieri ca arhiepiscopul de Alba, Andrei Andreicut, a facut politie politica. Surse din institutie ne-au declarat ca numele de cod al ierarhului era "Ionica" si ca, in afara de angajament, in defavoarea sa au pledat notele informative date de-a lungul anilor. Cu toate ca, asa cum a declarat Laurentiu Tanase, "aceste note nu aveau un continut politic, fiind mai mult administrative" ele tot turnatorii sunt considerate potrivit legii. Disensiunile din Colegiu s-au reflectat in vot, in favoarea hotararii de politie politica pronuntandu-se Ticu Dumitrescu, Dragos Petrescu, Ladislau Csendes si Claudiu Secasiu, in timp ce Mircea Dinescu si Virgil Tarau s-au abtinut. "Natura colaborarii lui cu Securitatea a fost dramatica", a declarat Dinescu. In ce-l priveste pe IPS Andreicut, acesta a spus ca va contesta decizia CNSAS si ca se considera o victima a Securitatii, lucru pe care a incercat sa-l explice si in timpul audierilor.
O lovitura de teatru o constituie si decizia de a-i reinvita la audieri pe cei opt ierarhi despre care exista dovezi solide ca au colaborat cu Securitatea si ale caror dosare sunt la CNSAS, pentru a da detalii inainte de a se lua o decizie in privinta lor. Citatiile le vor fi trimise personal celor vizati, care au zece zile la dispozitie pentru a se prezenta la audieri, in caz contrar Colegiul putand ajunge la o hotarare si in absenta lor. Potrivit lui Dinescu, acesti inalti ierarhi "au probleme mari la dosar".
Surse din CNSAS ne-au spus ca ar fi vorba despre IPS Pimen, arhiepiscopul de Suceava si Radauti, care a lucrat pentru doua servicii, DSS si DIE, motiv pentru care a avut si doua nume conspirative "Petru" si "Sidorovici". Intr-o situatie similara s-ar afla si episcopul Casian al Dunarii de Jos, care in timpul misiunilor pe care le-a avut in strainatate in slujba DIE a purtat nu mai putin de trei nume de cod, "Crin", "Casius" si "Casio". Ceva mai modest, Calinic Argatu, episcopul de Arges, purta numele conspirativ "Zamfir" , cel care figureaza atat pe angajamentul semnat cu Securitatea, cat si pe notele informative extrem de apreciate de ofiterii care il aveau in lucru, dupa cum reiese din rapoartele acestora.
Printre cei opt inalti prelati care vor fi rechemati la CNSAS se mai numara si episcopul de Husi, Ioachim Mares, care, potrivit acelorasi surse, purta numele de cod "Matei Gheorghe", cel al episcopului de Arad, Timotei Seviciu, cunoscut drept "Radu Viorel" si care participa la misiuni in strainatate. La categoria "persoane de sprijin" intra episcopul Buzaului si Vrancei, Epifanie Norocel, si episcopul vicar al Sibiului, Visarion Rasinareanul, racolat de DIE cu numele conspirativ "Bobi".
Dintre acesti opt inalti ierarhi, pana in acest moment la audieri nu s-a prezentat decat Andrei Andreicut. Patriarhia Romana a trimis o adresa prin care comunica Colegiului CNSAS decizia neprezentarii, iar IPS Bartolomeu Anania a refuzat spunand ca apreciaza convocarea drept "o imixtiune in treburile unei institutii autonome".

Comisie CNSAS-SIE
Cazul ips bartolomeu Anania va fi analizat intr-o Comisie mixta CNSAS-SIE. Este una dintre deciziile luate ieri, din cauza ca, asa cum a spus Mircea Dinescu, "la Bartolomeu au venit niste dosare si exista suspiciuni asupra perioadei cand a fost in SUA". Comisia mixta se intruneste, potrivit legii, doar atunci cand este vorba despre dosare de siguranta nationala, in cazul de fata ramase, probabil, la SIE. Or, cel putin teoretic, la SIE nu ar mai trebui sa se afle decat dosarele fostilor sau actualilor agenti acoperiti.
Numele noului patriarh, P.D. Daniel, nu apare in nici un dosar, a recunoscut Mircea Dinescu, ci doar pe o lista continand titulari de dosare arse in decembrie 1989. "Lucram separat pe aceasta lista", a spus Dinescu. Surse din CNSAS sustin ca la finele anului trecut SIE a predat la CNSAS dosarele
Bisericii si o lista cu cateva zeci de persoane ale caror dosare au fost arse, printre acestea fiind si 10-12 inalti prelati.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...