Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Pilotul elicopterului prăbușit își saluta vecinii din Buzău, de la manșa elicopterului

Petre Cătuneanu, pilotul elicopterului SMURD s-a prăbușit în lacul Siutghiol, era din Buzău și avea o fiică studentă, iar soția sa este profesor-educator la Liceul de Nevăzători din oraș. Pilotul Petre Cătuneanu avea 47 de ani, 2.900 de ore de zbor și era angajat de zece ani în Ministerul Administrației și Internelor (MAI), relatează Mediafax.

Share

David Simion 0 comentarii

Actualizat: 17.12.2014 - 11:59

Petre Cătuneanu, pilotul elicopterului SMURD s-a prăbușit în lacul Siutghiol, era din Buzău și avea o fiică studentă, iar soția sa este profesor-educator la Liceul de Nevăzători din oraș. Pilotul Petre Cătuneanu avea 47 de ani, 2.900 de ore de zbor și era angajat de zece ani în Ministerul Administrației și Internelor (MAI), relatează Mediafax.

Recent, pilotul fusese în concediu acasă, la Buzău. Vecinii acestuia spun că era relaxat și își făcea planuri să zboare și după ce avea să împlinească 50 de ani.

„Venea acasă cam la două săptămâni. Mai avea puțin până la pensie, dar vroia să rămână să mai lucreze, atât de mult îi plăcea să zboare. Ne-a zis: «vreau să merg în continuare, să rămân cât m-or mai ține, să lucrez în continuare». Zborul era visul lui, plăcerea cea mai mare. Ne spunea despre misiunile lui de salvare, dar nu în detaliu”, a spus Manea Constantin, unul dintre vecinii pilotului.

O altă vecină povestește cum pilotul îi saluta de la manșa elicopterului atunci când trecea pe deasupra caselor lor, situate pe o stradă de la ieșirea din orașul Buzău. „Zborul era viața lui, era un om deosebit, o bunătate de om. Se lăsa cu aparatul când trecea prin zonă și ne făcea cu mâna. Ne făcea grădina praf, ne răvășea toate florile, era plăcerea lui să se lase în jos cu aparatul și să ne salute. Îl salutam și noi. Uite acum ce s-a întâmplat”, a povestit femeia.

Laura Cătuneanu, soția pilotului, este profesor-educator la Liceul de Nevăzători din Buzău. Directorul școlii, Adriana Leca, spune că se întâlnea cu acesta la diverse evenimente și îl descrie drept ”un tată și un soț model”.

„Este un moment greu pentru toată lumea. Îl cunoșteam. Ne întâlneam la diverse evenimente, era un om cu experiență. Este o familie model, de oameni sensibili și rafinați. Lucra de mulți ani în sistemul SMURD, a salvat multe vieți, dar asta i-a fost soarta. Era un om extrem de pasionat de meseria pe care o practica, așa cum sunt piloții, și avea multă experiență. Un tată și un soț deosebit. A salvat multe vieți din ce știm, asta i-a fost meseria și a făcut-o cu prisosință până și-a pierdut viața la datorie. Familia este devastată, și noi, întregul colectiv al școlii, suntem șocați. Ne vom susține cât vom putem colega”, a declarat directorul Liceului pentru Nevăzători din Buzău, Adriana Leca.

Petre și Laura Cătuneanu au o fată, care este studentă. Ea a postat, marți, pe contul său de Facebook mesajul: ”Ți-ai dat viața pentru ce iubeai mai mult: să zbori și să salvezi vieți. Tu ești eroul meu! Dumnezeu să te ierte!”. Pilotul Petre Cătuneanu va fi înmormântat joi, la Buzău.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...