Fostul şef Microsoft România ar fi prejudiciat statul cu peste cinci milioane de lei

Fostul şef al Microsoft România, Călin Tatomir, a prejudiciat statul cu 2.909.547 de lei, respectiv 2.147.759 lei, prin două firme, în dosar fiind arestat şi un fost asociat al fratelui lui Sebastian Ghiţă, spun procurorii DIICOT.

Share

Diana Biţă 0 comentarii

Actualizat: 09.06.2016 - 21:44

Fostul şef al Microsoft România, Călin Tatomir, a prejudiciat statul cu 2.909.547 de lei, respectiv 2.147.759 lei, prin două firme, în dosar fiind arestat şi un fost asociat al fratelui lui Sebastian Ghiţă, spun procurorii DIICOT potrivit Mediafax.

Conform ancheatorilor, Călin Tatomir a făcut parte dintr-un grup care se ocupa cu înregistrarea în contabilitatea unor firme de operaţiuni fictive de servicii IT, care nu au fost prestate în realitate pentru a nu plăti taxele către stat.

Fostul şef al Microsoft România ar fi aderat la grup în anul 2007, prin implicarea celor două societăţi pe care le controla, SC CCT SRL şi SC CD Software Consult SRL, ca beneficiare ale serviciilor a cinci firme fantomă, prin intermediul lor realizându-se eludarea taxelor către stat.

Potrivit referatului cu propunere de arestare preventivă, rolul lui Călin Tatomir era negocierea, încheierea şi semnarea formală, în numele celor două firme, de contracte şi alte documente cu firmele fantomă “în scopul de a crea aparenţa realităţii prestării serviciilor fictive”. De asemenea, acesta primea de la liderul grupării documente justificative contractuale şi fiscale nereale dispunând "înregistrarea acestora în evidenţele contabile ale firmelor beneficiare, dându-le astfel posibilitatea înregistrării de cheltuieli şi TVA deductibil nereal".

Citește totul despre:

Comentarii