12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialDosarul fraudei la referendum. Liviu Dragnea şi Marian Oprişan, în vizorul procurorilor

Dosarul fraudei la referendum. Liviu Dragnea şi Marian Oprişan, în vizorul procurorilor

Unul dintre subiectele mult discutate în ultimele zile se referă la anchetele pe care procurorii DNA le fac în mai multe localităţi din ţară în legătură cu presupusele fraude de la referendum. Ancheta DNA nu-i vizează însă pe localnicii care au votat ci se referă mai degrabă la presupusele fraude făcute de baronii locali pe 29 iulie. Sursele RL susţin că procurorii anticorupţie au început deja în dosarele referendumului urmărirea penală „in rem”(fără făptuitori) pentru că au descoperit indicii de săvârşire a infracţiunii prevăzute de art 13 din Legea 78/2000, adică fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani. După ce vor audia mai multe persoane, procurorii vor stabili dacă încep urmărirea penală şi faţă de unii lideri ai PSD.

Pentru acelaşi gen de infracţiune fostul preşedinte al PSD, Adrian Năstase, a fost condamnat la doi ani de închisoare într-un dosar în care a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru că şi-a folosit funcţia de lider PSD pentru a-şi finanţa ilegal campania electorală din 2004.

În cazul de faţă foloasele urmărite de liderii USL s-ar referi la obţinerea unui cvorum care ar fi dus la demiterea preşedintelui Traian Băsescu prin mijloace frauduloase.

Metodele de fraudare a votului suspectate de procurori ar consta în faptul că anumite persoane au votat în locul bătrânilor sau s-a folosit urna mobilă în mod fraudulos.

În vizorul procurorilor DNA sunt doi dintre cei mai importanţi lideri PSD, şi anume secretarul general al partidului, Liviu Dragnea, şi unul dintre vicepreşedinţi – Marian Oprişan, care conduce şi organizaţia judeţeană Vrancea şi Consiliul Judeţean de acolo.

În judeţele conduse s-au înregistrat la referendum procente de prezenţă la vot de peste 50%, existând indicii că acest lucru s-a întâmplat prin fraudă.

De altfel, anchetatorii de la structura teritorială Galaţi a DNA au descins ieri în mai multe comune din Vrancea. Acolo au fost audiaţi mai mulţi cetăţeni care au fost întrebaţi dacă au votat şi în ce condiţii. 

Iliescu: “Haite de procurori dau năvală peste oameni în case”

Fostul preşedinte Ion Iliescu a lansat ieri un nou atac împotriva procurorilor care au mers simultan în mai multe localităţi din 15 judeţe pentru a ancheta eventuale fraude electorale. „Nu credeam că, după Revoluţia din Decembrie 1989, îmi va fi dat să asist la asemenea manifestări de un primitivism feroce- haite de procurori care dau năvală peste oameni în case, în mediul rural, pentru a-i chestiona dacă au fost la vot pentru referendum. În ce lume trăim?!!! De unde au răsărit asemenea specimene, venite parcă din grote primitive? Dar, mai ales, cine i-a trimis într-o asemenea misiune, de esenţă fascistă?”, scrie Ion Iliescu pe blogul personal într-un text publicat miercuri.

Cele mai citite

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...

Sorina Pintea, condamnată la închisoare

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, astăzi, de Tribunalul Cluj."În...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...
Ultima oră
Pe aceeași temă