10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialCirculație blocată pe DN 67, după ce un camion a intrat pe...

Circulație blocată pe DN 67, după ce un camion a intrat pe contrasens. Două persoane și-au pierdut viața

Circulația rutieră este blocată, vineri la prânz, pe DN 67, în județul Gorj, în urma unui grav accident de circulație, informează Digi 24.

Accidentul a fost produs de un autocamion de mare tonaj care a intrat pe contrasens şi a lovit în plin o macara. Ambii şoferi au murit pe loc.

Autocamionul, încărcat cu nisip, a pătruns pe contrasens și a lovit frontal macaraua.

La fața locului intervin pompierii de la Detașamentul Târgu-Jiu și Garda de Intervenție Novaci și Serviciul de Ambulanța Județean Gorj.

Traficul este blocat în zonă, fiind deviat pe ruta ocolitoare Ciocadia-Pociovaliștea-Novaci.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă