18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialBoc rămâne premier, dar se caută o alternativă

Boc rămâne premier, dar se caută o alternativă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la sfârşitul întâlnirii cu parlamentarii PDL, că Guvernul trebuie să găsească un alt stil de guvernare.

Despre funcţia de prim-ministru, Traian Băsescu a precizat că va fi dezbătută abia după încheierea alegerilor în interiorul UDMR.

“După terminarea discuţiilor la UDMR, variantele pot fi discutate. Speculaţiile pe care le faceţi sunt în afara realităţii. Nimic nu se va lua în discuţie până după ce se termină alegerile din UDMR. Un premier independent poate fi o soluţie, dar nu cred că în Coaliţie va exista o susţinere pentru această idee”, a declarat Traian Băsescu.

“Cred ca întreaga Coalitie trebuie să fie solidară şi informată cu privire la nevoia de găsire a soluţiei de restabilire a încrederii în guvern. Cred că după terminarea alegerilor la UDMR vom putea avansa, dar lucrurile trebuie discutate. Sunt multe soluţii de relansare a încrederii, care pot fi găsite de oamenii politici”, a mai precizat Traian Băsescu.

Preşedintele Băsescu s-a întâlnit, marţi, la Parlament, timp de două ore, cu parlamentarii PDL. După ce şeful statului a plecat, întâlnirea de la Parlament a continuat.

Traian Băsescu a menţionat că a avut discuţii cu organizaţiile judeţene ale PDL, cu parlamentarii acestui partid, cu reprezentanţi ai UDMR, ai UNPR şi cu liderul grupului minorităţilor.

Surse democrat-liberale declarau că din discuţiile avute de preşedinte cu reprezentanţii PDL a reieşit posibilitatea înlocuirii premierului Emil Boc, o varianta, susţinută de şeful statului, ar fi fost numirea unui premier independent.

În acest context, presa a vehiculat mai multe nume, cum ar fi Mugur Isărescu, Mihai Tănăsescu, Cristian Popa, Călin Georgescu.

 


Elena David
Elena Davidhttp://elena-david
Elena David, redactor Rl online
Cele mai citite

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...
Ultima oră
Pe aceeași temă