13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiCutremure în lanţ în Marea Neagră

Cutremure în lanţ în Marea Neagră

Cel de-al zecelea cutremur a avut loc la ora 10.29, cu o magnitudine de 3 pe scara Richter, producându-se tot la adâncimea de cinci kilometri.

Potrivit INFP, primul cutremur de miercuri dimineaţă, din Marea Neagră, a avut loc la ora 5.42, acesta având magnitudinea de 3,1 pe scara Richter. Altul a avut loc la ora 5.51, cu magnitudinea 3,7 grade.

După cutremurul de 3,7 grade au mai avut loc alte opt seisme, la 5.57, la 5.59, la 6.17, 6.41, 7.46, 9.59, 10.12 şi 10.29, acestea având magnitudini cuprinse între 2,9 şi 3,5 grade.

Mihai Diaconescu, fizician al Institutului pentru Fizica Pământului (INCDFP), a explicat, pentru Mediafax, că seismele de miercuri dimineaţă din Marea Neagră sunt analizate de specialişti, pentru a vedea exact ce se întâmplă în zonă, menţionând că adâncimea este impusă, nefiind determinată exact.

“Au fost înregistrate cutremure în Marea Neagră, în zona oraşului Burgas, la ieşirea din golf, la intersecţia unui sistem de falii cu orientare est-vest, falii de şariaj cu falia Caliacra. Este o secvenţă seismică ce se dezvoltă în zonă, vedem cât va dura şi câte cutremure vor mai fi. Au avut magnitudine între 2,9 şi 3,7 pe scara Richter, nu sunt mari, nu au fost resimţite”, a declarat, pentru Mediafax, MIhai Diaconescu, seismolog în cadrul Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Specialiştii atrag atenţia că în următoarea perioadă se vor mai putea dezvolta cutremure în zona analizată.

“Adâncimea a fost de 5 km, este o adâncime impusă, în momentul în care nu se poate determina o adâncime pentru cutremur există pentru fiecare zonă seismogenă o statistică în care se arată unde se produc cele mai multe cutremure, 5-7-10 km în funcţie de zonă. Atunci când nu se poate determina zona, se alege adâncimea impusă. Calculele se vor mai rafina şi se va da o adâncime corectă, ulterioară. Toate au avut loc într-un interval de două ore. Este o stare tipică pentru unele zone, dezvoltarea de cutremure sub formă de secvenţe seismice. Pot avea loc şi 50 de cutremure, sunt zone pe glob unde sunt secvenţe seismice de ordinul a sute de cutremure, dar de magnitudini mici poate mai mici decât cele de la ora actuală. Trebuie luate în calcul din punct de vedere ştiinţific, se analizează pentru a se determina ce se întâmplă acolo, sunt importante ştiinţific”, a precizat seismologul Mihai Diaconescu.

 

Cele mai citite

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...
Ultima oră
Pe aceeași temă