Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

FOTO: Inquam photos

CSM: Doi membri, citaţi la SIIJ ca martori în dosare din 2018

Secţia pentru procurori a CSM precizează că doi membri, Nicolae Solomon şi Florin Deac, au fost citaţi la SIIJ, ca martori în două dosare deschise în 2018.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 17.02.2020 - 15:20

Informaţii despre citarea lor de către procurorul Adina Florea "s-au scurs" în mass-media înaintea desfăşurării actului procesual, într-o etapă nepublică a procesului penal. "Secţia pentru procurori apreciază că citarea a doi membri ai Secţiei în maniera arătată, în cauze aflate pe rolul SIIJ încă din 2018, precum şi scurgerea în media a informaţiilor privind cele două activităţi procesuale, în contextul derulării procedurii de avizare parţial negativă a propunerilor Ministrului Justiţiei de ocupare a funcţiilor înalte la nivelul Ministerului Public şi al unei campanii media îndreptate împotriva membrilor Secţiei, reprezintă un factor de presiune şi de decredibilizate instituţională", arată sursa citată.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii face precizări, luni, având în vedere informaţiile apărute în mass media privind citarea a doi membri ai Secţiei la Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie.

Astfel, se arată că în 13 februarie a fost citat Nicolae Solomon, în calitate de martor, într-un dosar înregistrat în 2018 la Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, având ca obiect infracţiunile de grup infracţional organizat şi abuz în serviciu. Citarea s-a făcut prin organele de poliţie judiciară, la sediul CSM, pentru 17 februarie, fiind semnată de către Adina Florea.

În 14 februarie a fost citat Florin Deac, în calitate de martor, într-un dosar înregistrat în 2018, având ca obiect infracţiunile de neglijenţă în serviciu, ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Citarea s-a făcut tot prin organele de poliţie judiciară, la sediul CSM, pentru 19 februarie, fiind semnată de acelaşi procuror Adina Florea.

Conform sursei citate, informaţii despre citarea celor doi membri CSM "s-au scurs" în mass media în dimineaţa zilei de 17 februarie, înaintea  desfăşurării actului procesual, într-o etapă nepublică a procesului penal.

"Citarea celor doi membri a avut loc la foarte scurt timp după ce Secţia pentru procurori a emis avizele pentru cele trei propuneri înaintate de către Ministrul Justiţiei, în vederea ocupării funcţiilor de vârf la nivelul Ministerul Public, dintre care două au fost negative. Secţia pentru procurori apreciază că citarea a doi membrii ai Secţiei în maniera arătată, în cauze aflate pe rolul SIIJ încă din 2018, precum şi scurgerea în media a informaţiilor privind cele două activităţi procesuale, în contextul derulării procedurii de avizare parţial negativă a propunerilor Ministrului Justiţiei de ocupare a funcţiilor înalte la nivelul Ministerului Public şi al unei campanii media îndreptate împotriva membrilor Secţiei, reprezintă un factor de presiune şi de decredibilizate instituţională", arată Secţia pentru procurori.

Secţia pentru procurori informează că va sesiza Comisia Europeană pentru a aduce la cunoştinţă aceste împrejurări.

Secţia pentru procurori a CSM a trimis, vineri, preşedintelui Klaus Iohannis propunerile ministrului Justiţiei privind numirile la şefia Parchetului General, DNA şi DIICOT, împreună cu hotărârile prin care s-au dat avizele. Gabriela Scutea şi Giorgiana Hosu, propuse la conducerea Parchetului General şi a DIICOT, au primit avize negative.

Citește totul despre:

#dosare #csm #lazi #siij

Comentarii

loading...