16.1 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăȘtirile zileiCrăciun 2019: Peste o mie de solicitări la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti...

Crăciun 2019: Peste o mie de solicitări la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov

În Ajun şi în prima zi de Crăciun, pompierii au gestionat peste 2.700 de situaţii de urgenţă, iar poliţiştii au intervenit la peste 6000 de evenimente.

Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Alis Grasu, a declarat, joi, pentru News.ro, că 726 de persoane au prezentat urgenţe de cod roşu, adică foarte grave şi de cod galben.

“În ultimele 24 de ore, 1.098 de persoane au avut nevoie de Ambulanţa Bucureşti-Ilfov. Dintre acestea 726 de persoane au prezentat urgenţe de cod roşu, cazuri foarte grave, şi urgenţe de cod galben. Dintre persoanele care au prezentat urgenţe, 49 de persoane se aflau în loc public când au avut nevoie de ambulanţă. Au fost 179 de persoane care au prezentat afecţiuni digestive, au fost şi 20 de persoane care au consumat mai mult alcool şi au avut nevoie de ambulanţă”, a declarat Alis Grasu.

Ea a precizat că numărul solicitărilor în prima zi de Crăciun nu a fost mai mare decât într-o zi obişnuită.

“Ne plasăm în parametri unei zile obişnuite. S-a muncit mult, au fost peste o mie de solicitări pe 24 de ore, dar în această perioadă se lucrează cu întreg efectivul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov din data 23 decembrie până în data de 3 ianuarie inclusiv nu se dau concedii de odihnă la noi, nu se dau recuperări, suntem cu toţii la serviciu tocmai pentru a ne ocupa de sănătatea populaţiei”, a explicat managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov.

Asistenţa medicală pentru cazurile urgente în perioada Crăciunului este asigurată, în Capitală, de nouă spitale, în timp ce Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov are program normal şi echipaje suplimentare.

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov preia, la numărul 112, solicitările de la persoanele care au urgenţe medicale, în plus asigură şi eliberarea de certificate constatatoare de deces în Capitală.

Cele mai citite

În cel mult patru zile, toate facturile trebuie înregistrate în e-Factura

Până în ziua de 31 mai 2024, toate facturile care nu au fost emise cu sistemul e-Factura sau care nu au fost înregistrate în...

Machiaj expres: transformă-ți lookul cu o rutină de doar 10 minute

În lumea noastră modernă, suntem adesea presate de timp, dar ne dorim în același timp să arătăm îngrijite în fiecare zi. Ca să poţi...

Cum să alegi săpunul natural potrivit pentru tipul tău de piele

Utilizarea săpunurilor naturale a cunoscut o creștere importantă în ultimul timp, un fenomen datorat conștientizării tot mai mari a beneficiilor pe care acestea le...
Ultima oră
Pe aceeași temă