Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Bărbatul care a agresat turiştii din mocăniţă, la Moldoviţa, şi a blocat calea ferată, reţinut

Bărbatul care a aruncat cu pietre în mocăniţa de la Moldoviţa şi a tăiat cauciucurile mai multor maşini a fost reţinut pentru 24 de ore, duminică, după ce a fost căutat mai multe zile, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.

Share

Rl online 0 comentarii

23.06.2019 - 16:56

Potrivit lui Epureanu, bărbatul, în vârstă de 42 de ani, a comis mai multe infracţiuni, cum ar fi distrugere sau punerea în pericol a circulaţiei pe calea ferată şi a tulburat grav ordinea publică prin faptele săvârşite.

Pe parcursul săptămânii trecute, poliţiştii au completat probatoriul în acest caz, extinzând urmărirea penală şi pentru blocarea cu intenţie a căii ferate şi punerea în pericol a circulaţiei pe calea ferată îngustă.

Totodată, au fost audiate şi persoanele care au reclamat distrugerea şi s-au continuat cercetările privind tulburarea liniştii publice.

"În cursul zilei de vineri a fost emis un mandat de aducere pe numele bărbatului care s-a sustras cercetărilor şi s-a ascuns, vineri şi sâmbătă, în zone izolate din zona montană a municipiului Câmpulung Moldovenesc", a spus Epureanu.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava a precizat că, în urma activităţilor poliţieneşti, duminică, bărbatul a fost identificat pe raza satului Argel, fiind încătuşat şi dus de poliţişti la audieri, iar în jurul orei 13,00 a fost emis mandatul de reţinere, bărbatul fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava.

Se continuă cercetările în acest caz, pentru infracţiunile comise de bărbat, urmând a se stabili şi motivaţia acţiunilor acestuia.

Epureanu a dat asigurări că poliţiştii fac toate demersurile pentru siguranţa turiştilor.

Pe 17 iunie, la ora 17,00, poliţiştii Secţiei 14 Poliţie Rurală Vama au fost sesizaţi de mecanicul locomotivei Mocăniţa, iar ulterior prin 112, de către un bărbat în vârstă de 31 ani, din Bucureşti, cu privire la faptul că la circa zece autoturisme parcate în gara C.F.R. Moldoviţa-Mocăniţa au găsit cauciucurile tăiate.

La faţa locului au fost identificate patru autoturisme, despre care proprietarii acestora au declarat verbal că în momentul în care s-au întors din cursa Argel - Moldoviţa au găsit fiecare cauciucurile de la roţile stânga-faţă dezumflate, ulterior constatând că au fost înţepate lateral.

Persoanele vătămate au mai declarat faptul că, în parcare, au fost găsite zece autoturisme, toate cu cauciucurile de la roata dreaptă-faţă dezumflate, distruse, dar proprietarii au schimbat anvelopele şi au plecat.

Din probatoriul administrat a rezultat faptul că un bărbat în vârstă de 42 de ani, din comuna Vatra Moldoviţei, a săvârşit aceste fapte, el punând un vehicul pe calea ferată, obstrucţionând circulaţia mocăniţei şi aruncând cu pietre în direcţia acesteia.

Comentarii