21.3 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăȘtirile zileiAverse posibil torenţiale şi grindină în Bucureşti, de marţi după-amiaza

Averse posibil torenţiale şi grindină în Bucureşti, de marţi după-amiaza

Potrivit prognozei speciale pentru Bucureşti emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în intervalul 3 iulie, ora 10:00 – 4 iulie, ora 10:00 vremea va fi instabilă după-amiaza şi noaptea, când vor fi înnorări temporar accentuate, intensificări de
scurtă durată ale vântului, vijelii, frecvente descărcări electrice şi averse, posibil torenţiale şi grindină. Cantităţile de apă căzute în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor depăşi 10 – 15 l/mp şi izolat 25 l/mp.

Valorile termice, deşi în scădere faţă de ziua anterioară, vor caracteriza o vreme călduroasă la amiază, iar disconfortul
termic se va menţine ridicat. Astfel, temperatura maximă va fi de 32…33 de grade, iar cea minimă de 18…19 grade.

Cele mai citite

Iohannis,mesaj de Ziua Independenței Naționale a României

Președintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj cu prilejul Zilei Independenței Naționale a României. Vă prezentăm în continuare textul mesajului, așa  cum ne-a fost...

Plata ajutoarelor de 100 de euro pentru fermierii din vegetal și zootehnie începe din 15 mai

Plata subvenţiei de 100 de euro/hectar pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin şi avicol pentru...

Șapte legi promulgate azi de Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi șapte legi. Potrivit Administrației Prezidențiale, șeful statului a semnat, astăzi, următoarele decrete: Decret pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă