10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAccident cumplit pe centura orașului Focșani. Două persoane au murit. Update

Accident cumplit pe centura orașului Focșani. Două persoane au murit. Update

Circulaţia a fost reluată sâmbătă pe centura municipiului Focşani, după accidentul în lanţ în care au fost implicate patru autoturisme, soldat cu decesul a două persoane şi rănirea altor patru, dintre care două sunt în stare gravă, informează Agerpres.

“Circulaţia pe centura municipiului Focşani a fost reluată în urma accidentului în care au fost implicate patru autoturisme, soldat cu decesul a două dintre victime. Două persoane au fost rănite uşor, iar alte două victime sunt în stare gravă”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Cătălina Murariu.

Trei dintre victime au rămas încarcerate în urma accidentului, astfel că a fost nevoie de intervenţia a patru echipaje de la Detaşamentul de Pompieri Focşani, precum şi a mai multor ambulanţe care au acordat primul ajutor victimelor.

Potrivit Poliţiei, accidentul s-ar fi produs pe fondul neatenţiei la volan, una dintre maşinile implicate fiind proiectată pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu alte două autovehicule.

“Conducătorul unui autoturism care se deplasa pe banda de lângă acostament a prins acostamentul la trecerea pe lângă un microbuz care circula pe banda de lângă axul drumului, după care a intrat în coliziune faţă – spate cu un autovehicul cu remorcă. Acesta a fost proiectat pe contrasens şi a intrat în coliziune cu alte două autovehicule”, a precizat IPJ Vrancea.

Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc accidentul.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă