19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAugustin Lazăr a decis că DNA trebuie să instrumenteze dosarul Tel Drum

Augustin Lazăr a decis că DNA trebuie să instrumenteze dosarul Tel Drum

„Văzând interesul manifestat de mai mulţi jurnalişti privind conflictul de competenţă ivit între Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie şi Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, în cursul instrumentării dosarului intitulat în mass media ,,dosarul Tel Drum”, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: Prin ordonanţa nr. 412/C/2019 din data de 12.03.2019, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în temeiul art. 63 alin.1 şi alin. 4 din Codul de procedură penală, art 88 ind.1 alin 5 din Legea nr. 304/2004 şi art. 1 alin. 3 ind.1 din O.U.G. nr. 43/2002, stabilirea competenţei de soluţionare a dosarului nr. 986/P/2014 în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Potrivit sursei citate, această a fost pronunţată ca urmare a constatării că faptele care fac obiectul urmăririi penale în dosarul nr 986/P/2014 al D.N.A. nu au nicio legătură cu faptele denunţate anonim în dosarul nr. 1164/P/2018 al S.I.I.J.

Şeful DNA, Călin Nistor, anunţa recent că DNA a sesizat procurorul general pentru ca acesta să decidă care parchet, dintre DNA şi Secţia de anchetă a magistraţilor, este competent să efectueze urmărirea penală. Nistor a mai spus şi că DNA a transmis o copie a dosarului către Secţia de anchetă.

În dosarul „Tel Drum”, procurorii DNA au anunţat că Liviu Dragnea este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privinţa acordării de contracte. Faptele ar fi fost comise în perioada în care era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

 

Cele mai citite

“Sunt convins că Mircea Geoană va candida la președinție”, spune Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că are convingerea fermă că Mircea Geoană va candida pentru funcția de președinte al României. Această declarație a...

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...

Ungaria a rămas în urma României la PIB-ul pe cap de locuitor

"România a întrecut Ungaria la PIB-ul pe cap de locuitor, iar românii sunt cu mult înaintea maghiarilor la consum", scrie, într-o analiză pentru Portfolio.hu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă