17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalFidesz a fost suspendat din Partidul Popular European

Fidesz a fost suspendat din Partidul Popular European

Partidul la putere în Ungaria, Fidesz, a fost suspendat din formaţiunea paneuropeană de centru-dreapta Partidul Popular European (PPE) pe termen nelimitat, a anunţat miercuri pe Twitter preşedintele PPE, Joseph Daul, relatează Reuters şi dpa.

Decizia, adoptată în urma unui vot al delegaţilor din partidele membre PPE reuniţi la Bruxelles, a fost luată după mai multe apeluri ca partidul premierului ungar Viktor Orban să fie supus unor măsuri disciplinare pentru încălcarea principiilor statului de drept.

“Suspendarea presupune: nu poate participa la nicio reuniune a partidului; nu are drept de vot; nu are drept de a propune candidaţi pentru posturi”, a precizat Joseph Daul în postarea pe Twitter.

Potrivit sursei citate, decizia de suspendare a Fidesz din PPE s-a luat cu 190 de voturi pentru şi trei împotrivă.

 

Fidesz a anunțat se va retrage din PPE dacă va fi suspendat

Partidul conservator din Germania a propus miercuri suspendarea, nu excluderea din PPE, a partidului aflat la putere în Ungaria, pentru nerespectarea de către Budapesta a statului de drept şi a regulilor democraţiei.

Şeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, alături de alte 13 partide membre PPE au cerut excluderea Fidesz, dar liderul Alianţei Creştin-Democrate din Germania, Annegret Kramp-Karrenbauer, a propus ajungerea la o soluţie de compromis înainte de întâlnirea programată miercuri după-amiază.

”Atâta timp cât Fidesz nu va inspira încredere, nu poate avea calitatea de membru deplin”, a declarat Kramp-Karrenbauer.

“Îngheţarea” calităţii de membru ar fi o opţiune, a adăugat posibila înlocuitoare a cancelarului Angela Merkel.

Cancelarul austriac Sebastian Kurz şi premierul landului Bavaria, Markus Soeder, ambii membri PPE, au sprijinit poziţia acesteia, au declarat surse apropiate Annegretei Kramp-Karrenbauer.

Cele mai citite

Un atac rus cu bombe aeriene în orașul ucrainean Dergaci a rănit șase copii și un adult

Şase copii şi un adult au fost răniţi joi într-un atac rus cu bombe aeriene în oraşul Dergaci din regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei,...

Amenzi de 4,6 milioane de euro pentru 29 de retaileri. Plus: deconectarea și telemunca în UE

Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, a declarat, cu ocazia zilei de 1 mai, că telemunca şi deconectarea trebuie să...

Grupul România Liberă se alătură boicotului împotriva ”Clubului de Presă”

Recent, Grupul România Liberă, care cuprinde atât ziarul România Liberă cât și Academia Cațavencu, a decis să se distanțeze de controversatul ”Club de Presă”...
Ultima oră
Pe aceeași temă