20.8 C
București
sâmbătă, 11 iulie 2026
AcasăInternaționalPompierii români s-au remarcat în Franța: au stins un incendiu dintr-o zonă...

Pompierii români s-au remarcat în Franța: au stins un incendiu dintr-o zonă turistică

Pompierii români au intervenit, marţi după amiază, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată produs într-o zonă turistică, în localitatea Argeles-sur-Mer, Franţa, relatează Pro Tv.

Potrivit IGSU, misiunea pompierilor români a fost limitarea propagării focului şi menţinerea unei linii de protecţie între fondul incendiului şi zona neafectată.

„Având în vedere capacitatea mărită de alimentare/refulare a autospecialelor româneşti, pompierilor români le-a fost încredinţat flancul drept al incendiului, cu rol de atac direct şi lichidare a focului atât pe un front liniar, pe o distanţă de aproximativ 600 m, cât şi asupra unor focare răzleţe. Din cauza vântului, a secetei şi a temperaturii crescute, a existat permanent pericolul ca focul să se extindă cu repeziciune la pădurea aflată în apropiere”, precizează sursa citată.

Incendiul se manifesta într-o zonă turistică cu trafic mare de persoane

Zona în care s-a desfăşurat misiunea de stingere este una turistică, cu aflux de persoane, în proximitate fiind multe zone de campare.

„Modul eficient în care forţele de intervenţie au reuşit lichidarea incendiului a contribuit la siguranţa persoanelor aflate în această zonă şi a permis desfăşurarea traficului rutier, fără restricţii”, adaugă IGSU.

Pompierii români au participat la intervenţie la solicitarea omologilor francezi. În total, la acţiune au luat parte aproximativ 100 de pompieri, două elicoptere şi un avion pentru stingerea incendiilor forestiere.

„Coordonarea echipelor în teren a fost asigurată de către şeful modulului, ofiţerul de legătură, ofiţerii on-site commander, iar munca în echipă a generat succesul misiunii de răspuns, colegii noştri primind mulţumirile şi aprecierile ofiţerilor francezi implicaţi în această operaţiune”, se mai arată în informarea transmisă de IGSU.

Arde turla Catedralei Notre-Dame din Rouen

În acest moment, originea incendiului este necunoscută și nu sunt înregistrate victime
Incendiul a izbucnit, joi, în turla Catedralei din orașul Rouen, o construcție gotică emblematică pentru Franța.

În acest moment, originea incendiului este necunoscută, a precizat primarul din Rouen, Nicolas Mayer-Rossignol, care a dat asigurări că ”la fața locului au fost mobilizate toate mijloacele publice”, pentru lichidarea incendiului.

Alarma a fost dată în jurul prânzului. La fața locului s-au deplasat 33 de vehicule și 63 de pompieri. „Incendiul a izbucnit la vârful turlei, care nu este din lemn, ci din metal,” a declarat Prefectura Departamentului Seine-Maritime, citată de AFP.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

România a câștigat trei medalii de aur și una de argint la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale

România a obținut trei medalii de aur și o medalie de argint la ediția din 2026 a Olimpiadei de Informatică a Europei Centrale (CEOI).Olimpiada...

Furtuni de praf puternice au lovit China și Statele Unite în 2025, arată un raport al ONU

China și sudul Statelor Unite au fost afectate anul trecut de unele dintre cele mai puternice furtuni de nisip și praf din ultimele decenii,...

Studiu de amploare: Consumul zilnic de cafea, asociat cu un risc mai mic de boli grave ale ficatului și cancer hepatic

O ceașcă de cafea băută dimineața ar putea aduce beneficii care depășesc efectul energizant bine cunoscut. Un nou studiu de amploare sugerează că persoanele...
Ultima oră
Pe aceeași temă