2.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăLifestyleABC cosmetic. Proceduri care îți vor împrospăta tenul

ABC cosmetic. Proceduri care îți vor împrospăta tenul

Dincolo de temperatură, razele soarelui, expunerea la praf, la diverși alergeni specifici anotimpului sunt câțiva dintre factorii care influențează aspectul tenului în mod negativ. Tocmai de aceea este indicat ca, pe lângă rutina obișnuită de îngrijire, să apelăm la proceduri de specialitate.

Cum le alegem însă? În funcție de nevoile fiecărui tip de piele, explică Monica Lupu, președintele Asociației Cosmetologilor din România. Aceasta spune că, de fiecare dată când apelați la un tratament cosmetic, este bine să vă consultați cu specialistul, pentru ca acesta să facă o analiză amănunțită a tenului, a nevoilor lui și a tratamentului care se potrivește cel mai bine. În caz contrar, rezultatele vor fi departe de cele dorite.

De multe ori apelăm la un tratament pentru că ni l-a recomandat o prietenă spunând despre el că face minuni. Sau pentru că am citit despre el și ni se pare că este ceea ce trebuie. Este însă o abordare greșită, care poate chiar influența negativ aspectul tenului. Analiza pielii trebuie făcută în cabinetul cosmetic, alături de un specialist, iar procedurile trebuie realizate în condiții de maximă igienă, a explicat Monica Lupu. Iată și câteva dintre cele mai eficiente metode de îngrijire a tenului, detaliate de specialist:

Microdermabraziunea

Este o procedură de curățare ce stimulează epiderma și circulația sanguină, sporind producția de colagen și de elastină. În varianta cu particule de diamant, transformă efectiv epiderma și stimulează regenerarea celulară, pielea căpătând un aspect sănătos și eliminând petele pigmentare și semnele de îmbătrânire, a explicat Monica Lupu.

Oxigen hyperbaric

Oxigenul sub presiune este introdus în cele mai profunde straturi ale pielii. Astfel, datorită oxigenării și îmbunătățirii circulației celulare sunt stimulate circulația sanguină, regenerarea celulară, iar pielea este hidratată în profunzime, prin stimularea producției de elastină și colagen. Potrivit specialistului, ridurile superficiale și chiar de profunzime medie sunt reduse, petele îndepărtate, în timp ce tenul devine mai luminos, conturul natural al feței este luminat și înfrumusețat.

Soft laser

Phooton oxygen mask și infrared soft laser este denumirea unei proceduri cosmetice ce pare desprinsă din cărțile SF. În realitate, se pare că este o procedură cât se poate de comună și extrem de apreciată deoarece stimulează metabolismul celular și secreția de colagen și elastină. Transformă efectiv epiderma și stimulează regenerarea celulară, pielea capătă astfel un aspect sănătos, petele pigmentare și semnele de îmbătrânire se estompează sau chiar sunt eliminate, mai precizează Monica Lupu.

Radiofrecvența multipolară

Este o procedură cosmetică de specialitate care tratează țesuturile cu precizie, stimulând circulația sanguină și producția de colagen și elastină. Chiar dacă pare că este o procedură asemănătoare cu cele precedente, acțiunea este diferită, iar rezultatul se aseamănă cu un efect de lifting, fiind destul de vizibil de la primele ședințe, a mai explicat Monica Lupu.

Microneedling

Exact așa cum spune și denumirea, acesta este un sistem avansat de penetrare transdermică cu microace, de mare viteză. Pe scurt, pielea este străpunsă cu o viteză uriașă de zeci de ace. Efectul? Tratamentul are un puternic efect de rejuvenare asupra fibrelor de colagen și elastină, atât prin acțiunea mecanică, cât și prin introducerea ingredientelor active direct în straturile profunde ale pielii. Practic, complementar acțiunii mecanice acționează și substanțele cu efect de hrănire a pielii și nu numai. Acest lucru se întâmplă deoarece miile de micro-înțepături permit substanțelor active să pătrundă adânc în derm, a mai detaliat specialistul. Doare? Monica Lupu susține că nu. Viteza de 18.000 de înțepături pe minut reduce disconfortul din timpul tratamentului și ajută la absorbția acizilor și a peptidelor pentru un rezultat spectaculos.

Indiferent de procedura aleasă, este însă esențial ca îngrijirea tenului să fie continuă și ca fiecare persoană să aibă un ritual zilnic, acasă. Astfel, potrivit experților, curățarea și hidratarea sunt un must zilnic, indicat chiar de două ori pe zi. Avem tendința de a nu ne curăța fața dimineața, pe motiv că am stat doar în pat. Nu este așa. Chiar și în pat, pe pernă, există suficiente impurități care ar fi bine să fie îndepărtate înainte de a începe să aplicăm machiajul. De asemenea, recomand utilizarea unei măști de tip leave-in peste noapte, o dată pe săptămână în cazul tenului normal sau chiar de 2-3 ori atunci când tenul este foarte deshidratat, a conchis Monica Lupu.

Cele mai citite

Numărul virozelor, în creștere. INSP anunță peste 93.000 de cazuri de infecţii respiratorii în săptămâna 11-17 noiembrie

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a raportat peste 93.000 de cazuri de infecţii respiratorii în perioada 11-17 noiembrie, înregistrând o creştere semnificativă de...

AUR îi face plângere penală ministrului de externe, Luminița Odobescu

AUR va depune plângere penală împotriva ministrului de externe Luminița Odobescu pentru neregulile constatate în secțiile de votare din diaspora. Sistemul pregătește o fraudare masivă...

Furtuna Bert a alertat autoritățile din Regatul Unit şi Irlanda

Sosirea furtunii Bert a pus în alertă autorităţile din Regatul Unit şi Irlanda din cauza ploilor abundente, vântului şi căderilor de zăpadă aduse de...
Ultima oră
Pe aceeași temă