Codul galben de caniculă a fost extins pentru aproape întreaga țară, anunță marți ANM, iar pentru mai multe județe a fost emis un cod portocaliu de avertizare. Sunt așteptate temperaturi extreme, care vor atinge 40 de grade la umbră.
Valul de căldură a cuprins toată țara, anunță meteorologii. Chiar și la malul mării, mercurul va urca peste 32 de grade Celsius la umbră. ANM a lansat un avertisment pentru toată țara, codul galben de caniculă fiind în vigoare marți, iar pentru miercuri, codul portocaliu va afecta mai multe județe din vestul și sudul țării, inclusiv Bucureștiul.
În județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și în București, valul de căldură va persista cu intensitate maximă.
Meteorologii preconizează temperaturi de 37-39 de grade, disconfortul termic va atinge cote alarmante, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Noaptea tropicală nu va aduce răgaz, minimele termice rămânând peste 20 de grade.
Atenție la prognozele îngrijorătoare:
40 de grade la Caracal, 39 de grade la București, Slatina, Giurgiu și Alexandria, 38 de grade la Galați, Craiova și Brăila.
Valul de caniculă este abia la început și se va întinde pe durata a două săptămâni.