19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInternaționalSchimbările climatice ameninţă vieţile a 19 milioane de copii din Bangladesh

Schimbările climatice ameninţă vieţile a 19 milioane de copii din Bangladesh

Topografia, densitatea populaţiei şi infrastructura de proastă calitate fac din Bangladesh un stat extrem de vulnerabil la inundaţii, cicloane şi alte calamităţi asociate schimbărilor climatice, conform unui nou raport publicat vineri de UNICEF.

Potrivit raportului, aproape 12 milioane de copii din Bangladesh trăiesc în apropierea râurilor care ies cu regularitate din matcă. Alte 4,5 milioane de copii trăiesc în zone de coastă vulnerabile la cicloane şi trei milioane sunt afectaţi de perioadele lungi de secetă.

Aceşti factori de risc determină populaţia din mediul rural să se mute în oraşe, unde copiii sunt expuşi riscului de a deveni victime ale muncii forţate sau căsătoriilor timpurii.

“Atunci când familiile îşi părăsesc casele din mediul rural din cauza schimbărilor climatice copiii îşi pierd efectiv copilăria”, a spus reprezentantul UNICEF din Bangladesh, Edouard Beigbeder.

O combinaţie de fenomene meteo extreme, precum inundaţiile, furtunile, cicloanele şi seceta, şi fenomene pe termen lung asociate schimbărilor climatice – precum creşterea nivelului mării – conduc la o sărăcire a familiilor şi la strămutarea acestora, a notat UNICEF. În acest proces, accesul copiilor la educaţie şi servicii de sănătate este grav afectat, se menţionează în raport.

Bangladesh se află pe locul al 9-lea în Indexul Global al Riscului Climatic 2019, fiind cea de-a şaptea ţară cea mai grav lovită de schimbările climatice între 1998 şi 2017, cu 37 de milioane de persoane afectate.

Cele mai citite

Europarlamentarul Ramona Strugariu va candida la funcția de primar în Cluj-Napoca

Eurodeputata Ramona Strugariu, copreşedinte REPER, şi-a lansat, sâmbătă, candidatura la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, conform agerpres.ro. "Am intrat în politică tocmai ca să...

Momente jenante cu un cunoscut prezentator TV din Marea Britanie în timpul unei emisiuni

Rageh Omaar, în vârstă de 56 de ani, a prezentat vineri emisiunea News At Ten de la ITV News. El s-a comportat ciudat în...

Germania vizează să-și reia poziția geopolitică printr-o relansare economică

Germania are nevoie de o relansare economică pentru a-şi asigura poziţia geopolitică, a declarat sâmbătă ministrul de Finanţe, Christian Lindner, care este şi preşedintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă