16.5 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăVideoVIDEO. Un bărbat american a fost judecat în Germania, fiind acuzat că...

VIDEO. Un bărbat american a fost judecat în Germania, fiind acuzat că a ucis o turistă

Un bărbat american a fost judecat luni, 19 februarie, în Germania, fiind acuzat că a ucis o turistă și a rănit grav o alta într-un atac comis în iunie anul trecut, în apropierea faimosului castel Neuschwanstein.

O femeie în vârstă de 21 de ani de atunci, care fusese transportată la spital cu elicopterul, a murit în cursul nopții din cauza rănilor grave suferite, în timp ce însoțitorul ei, în vârstă de 22 de ani de atunci, se afla încă în spital, a anunțat atunci poliția locală într-un comunicat.

Potrivit unui purtător de cuvânt al tribunalului din orașul Kempten (sud), acuzatul, identificat doar ca Troy B. și în vârstă de 30 de ani la momentul crimelor, “ar fi împins una dintre victime în defileul Poellat”.

Purtătorul de cuvânt Ferdinand Siebert a declarat reporterilor că acuzatul ar fi atacat apoi a doua victimă.

“El ar fi strangulat-o până când aceasta a ajuns în stare de inconștiență, apoi a violat-o și, în cele din urmă, a împins-o, de asemenea, în defileul Poellat. Prima victimă a supraviețuit din fericire cu răni la cap și escoriații, dar cea de-a doua victimă a murit din cauza rănilor suferite în cădere în aceeași zi,” a transmis Siebert.

Suspectul a fost arestat la scurt timp după aceea, în urma unei ample operațiuni de poliție.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Biden, dialog cu Iohannis – filmul mut continuă

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Klaus Iohannis a anunțat că a avut o discuție relativ scurtă cu liderul de la Casa Albă, Joe Biden. Cei doi...

Cîțu insistă să-l cheme pe Ciolacu la o dezbatere pe teme economice

Fostul premier Florin Cîțu (PNL) îl cheamă cu insistență pe premierul Marcel Ciolacu (PSD) la o dezbatere pe teme economice. În prezent, Cîțu este senator...

Rafila dă o veste bună pentru tratamentul cancerului: se înființează primul centru de Protonoterapie din Europa de Sud-Est

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că joi a fost demarat studiul de piaţă pentru construcţia, la Institutul Oncologic Bucureşti, a primului Centru Naţional...
Ultima oră
Pe aceeași temă