31.6 C
București
duminică, 19 iulie 2026
AcasăInternaționalCriza din UcrainaRusia - Ucraina, ziua 704: Medvedev amenință din nou cu un război...

Rusia – Ucraina, ziua 704: Medvedev amenință din nou cu un război nuclear

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a ameninţat din nou Occidentul cu un război nuclear total, dacă Rusia, în urma confruntării din Ucraina, este împinsă înapoi la graniţele sale din 1991, recunoscute la nivel internaţional.

În prezent vicepreşedinte al Consiliului Securităţii Rusiei, Medvedev şi-a reiterat bine-cunoscuta poziţie conform căreia „puterile nucleare nu pierd niciodată un război” atât timp cât îşi apără patria, într-o postare făcută duminică pe Telegram.

Într-un scurt exerciţiu de imaginaţie, el vorbit despre ce s-ar întâmpla dacă Ucraina ar învinge în acest război.

În opinia sa, revenirea Ucrainei la vechile sale graniţe ar fi în contradicţie cu Constituţia rusă, în special din cauza faptului că aceasta stipulează că teritoriile cucerite în estul Ucrainei şi Crimeea au fost deja anexate ca părţi integrante ale Rusiei.

Frontierele din 1991 sunt liniile de frontieră comune ale Rusiei şi Ucrainei recunoscute la nivel internaţional înainte de anexarea Peninsulei Crimeea de către Moscova în 2014 şi înainte de invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina în februarie 2022, amintește Agerpres.

„Şi acum să trecem la întrebarea principală: Oare aceşti idioţi (din Occident) chiar cred că poporul rus ar accepta o astfel de dezintegrare a ţării sale?”, a scris Medvedev pe contul său de Telegram.

Din contră, forţele armate ruse şi-ar desfăşura întregul arsenal şi ar ataca Washingtonul, Berlinul sau Londra, în plus faţă de Kiev, a precizat el.

Citește și:

Armata Kievului s-a retras din Avdiivka

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

SUA pregătesc finanțări pentru proiecte apropiate de agenda MAGA. Europa, printre principalele ținte ale programului

Administrația Donald Trump analizează un nou pachet de finanțări externe destinat inițiativelor care promovează libertatea de exprimare, suveranitatea națională și alte obiective asociate mișcării...

Când războaiele se văd în bonul fiscal

Geopolitica încetează să mai fie un subiect rezervat diplomaților și analiștilor militari. Devine o problemă personală, care se măsoară în lei. Dacă estimările privind...

Laborator de droguri descoperit la Haga. Aproape 200 de persoane au fost evacuate, patru suspecți au fost arestați

Autoritățile din Haga au evacuat aproximativ 200 de persoane dintr-un cartier al orașului, după descoperirea unui laborator clandestin de droguri într-o locuință.Ancheta a început...
Ultima oră
Pe aceeași temă