20 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăPoliticăNicu Ștefănuță a anunțat că va candida ca independent la europarlamentare

Nicu Ștefănuță a anunțat că va candida ca independent la europarlamentare

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Grupului Verzilor din Parlamentul European, și-a anunțat candidatura ca independent la alegerile europarlamentare din 9 iunie.

Sub motto-ul „independent, dar nu singur”, Nicu Ștefănuță a prezentat programul cu care va candida la primele alegeri din acest an:

Am început şi continui să construiesc o mişcare verde progresistă, cu politici moderne europene, aşa cum sunt eu. Am alături de mine două mici partide, se numesc ACUM şi SENS, care sunt în această coaliţie. Am organizaţii din societatea civilă, organizaţii studenţeşti, lucrez cu tineri. Deci nu sunt singur şi sunt bucuros că am şi familia verde europeană, care susţine acest proiect politic în România. Credem cu toţii că România are nevoie de un partid şi de o mişcare verde progresistă cu adevărat, nu doar în nume, nu doar o faţetă”, a explicat Nicu Ştefănuţă.

Alături de Nicu Ștefănuță s-au aflat și Thomas Waitz, Copreședinte al Verzilor Europeni și Alexandra Geese, Vicepreședinte al Grupului Verzilor din Parlamentul European. Aceștia au anunțat fără echivoc sprijinul pentru candidatura independentă a europarlamentarului român.  

Nicu Ștefănuță este primul eurodeputat român afiliat grupului politic al Verzilor din Parlamentul European (Greens / EFA), iar din luna decembrie 2023 este și vicepreședinte al Grupului Verzilor din Parlamentul European. Este în prezent membru al comisiei de Bugete și al Subcomisiei de Sănătate Publică. Totodată, europarlamentarul sibian activează drept membru supleant în Comisia pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță alimentară (ENVI), în Comisia pentru Transporturi și Turism (TRAN) și face parte din delegația Parlamentului pentru Relațiile UE cu Moldova precum și din Delegația Parlamentului pentru relația cu NATO. În aprilie 2023, Nicu Ștefănuță a inaugurat primul spațiu din Sibiu dedicat lui Emil Cioran care activează drept birou europarlamentar pentru tinerii din oraș.

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

VIDEO. Percheziții într-un dosar privind trafic de droguri, în Timiș

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, împreună cu procurorii DIICOT, pun în aplicare, astăzi, 24 de mandate de percheziţie domiciliară în judeţul...

Achiziția avioanelor F-35 ar crea locuri de muncă și ar accelera dezvoltarea tehnologică pe 50 de ani

Achiziția avioanelor militare F-35 ar crea locuri de muncă și ar accelera dezvoltarea tehnologică a României pentru următorii 50 de ani, afirmă un comunicat...

Defecțiune la metrou, ce afectează intervalul de timp la care sosesc trenurile

Circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 2 Berceni - Tudor Arghezi se desfăşoară momentan la un interval de 6 minute, din cauza unor defecţiuni...
Ultima oră
Pe aceeași temă