Elena Lasconi, primărița orașului Câmpulung Muscel, a anunțat că a demisionat din funcția de vicepreședinte al filialei județene USR Argeș.
Informația privind demisia ar fi fost postată inițial, vineri, 12 ianuarie 2024, chiar de Elena Lasconi pe un grup de WhattsApp, la finalul unei ședințe USR. Apoi, informația a fost preluată de presa locală din județul Argeș iar în final a fost confirmată oficial de Elena Lasconi.
Ea a precizat că nu va demisiona din USR însă va rămâne un simplu membru al partidului condus de Cătălin Drulă. Această precizare apare după ce s-au vehiculat zvonuri conform cărora Elena Lasconi ar fi în negocieri cu PNL.
Divergențele dintre Lasconi și conducerea centrală, de la București, a USR au început după ce, acum câteva luni, Lasconi a mărturisit într-un interviu că ea, în octombrie 2018, a votat la referendum în favoarea „familiei tradiționale” – deși poziția oficială a USR fusese de a nu se participa la acel referendum. Drept urmare a acestei declarații din anul 2023, conducerea USR a scos-o pe Elena Lasconi de pe lista de potențiali candidați la alegerile europarlamentare din anul 2024.
Încă nu este clar dacă demisia din funcția de vicepreședinte al USR Argeș, din ianuarie 2024, a fost inițiativa Elenei Lasconi sau dacă, dimpotrivă, i-a fost impusă.
La mijlocul anului 2023, într-un sondaj de opinie, Elena Lasconi apărea în topul primilor trei potențiali candidați la alegerile pentru funcția de președinte al României. USR nu a anunțat însă ce politician ar propune pentru această funcție iar, în urma ultimei decizii de demisie a Elenei Lasconi, devine tot mai limpede că ea nu va putea fi candidatul USR.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!