15.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăPoliticăMaia Sandu, vizită, în acest weekend, la Timișoara și Arad. Programul președintelui...

Maia Sandu, vizită, în acest weekend, la Timișoara și Arad. Programul președintelui Republicii Moldova

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, se află în acest sfârşit de săptămână la Timişoara şi Arad.

În această după-amiază, Maia Sandu are programată o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii de basarabeni din Timişoara, potrivit Biroului de presă al Primăriei timişorene.

În prima parte a zilei de mâine, Maia Sandu va primi, la Timişoara, Premiul “Timişoara pentru valori europene”, acordat de Municipalitate, prin această distincţie fiind onorate ”personalităţi recunoscute pe plan internaţional care, cu determinare, curaj şi creativitate, promovează sau apără valorile europene în interiorul şi în afara UE”.

Preşedinta Republicii Moldova este prima laureată a celei mai înalte distincţii instituite anul acesta de Municipiul Timişoara şi va rosti un discurs despre Europa şi valorile care ne definesc.

În desemnarea acesteia pentru acest premiu pe anul 2023, membrii juriului au apreciat “claritatea viziunii europene şi determinarea cu care Maia Sandu o urmăreşte, crezând în aspiraţiile europene ale Republicii Moldova atunci când mulţi le considerau o utopie”, potrivit Primăriei Timişoara.

Juriul care a desemnat-o pe Maia Sandu ca primă laureată a premiului este format din personalităţi marcante din ţară şi din diaspora, care promovează valorile europene: scriitorul Mircea Cărtărescu, Iulia Motoc – judecător al Curţii Penale Internaţionale, Cristian Măcelaru – director muzical al Orchestrei Naţionale a Franţei, ambasadorul Simona Miculescu – delegat permanent al României pe lângă UNESCO, Anca Miruna Lăzărescu – regizoare şi scenaristă şi Adriana Babeţi – scriitoare şi critic literar.

Tot mâine, Maia Sandu va fi oaspetele Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei, la Castelul Regal Săvârşin.

”Majestatea Sa Margareta şi Alteţa Sa Regală Principele Radu vor întâmpina pe doamna preşedinte Maia Sandu în Satul Regal, la ora 14,00. Apoi, înaltul oaspete va fi invitat la dejun în Castelul Regal Săvârşin. După prânz, preşedintele Republicii Moldova va vizita Parcul Regal şi Muzeul Regal al Automobilului alături de Majestatea Sa şi Alteţa Sa Regală. Vizita la Săvârşin se va încheia în jurul orei 16,00”, anunţă Casa Regală. 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Litoralulromanesc.ro: Peste 70.000 de turiști au ales litoralul pentru vacanța de 1 Mai și Paște. Mamaia, Costinești și Vama Veche – stațiunile cele mai...

Litoralul autohton a fost una dintre destinațiile cele mai căutate de români în vacanța de 1 Mai și Paște, peste 70.000 de turiști alegând...

CFR Călători a primit, în acest an, cu 47% mai puţine fonduri faţă de necesarul prevăzut în buget

CFR Călători a primit, în acest an, cu 47% mai puţine fonduri faţă de necesarul prevăzut în buget, ceea ce duce la o neacoperire...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă