14.1 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSportHandbalCristina Neagu și-a anunțat retragerea de la echipa națională. Mesajul transmis de...

Cristina Neagu și-a anunțat retragerea de la echipa națională. Mesajul transmis de handbalistă

Cristina Neagu, cea mai bună jucătoare a lumii în patru rânduri, și-a anunțat retragerea de la echipa națională, după ce România a terminat pe locul 12 la Campionatul Mondial și a ratat orice șansă de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris.

Chiar dacă a învins în ultimul meci Polonia, scor 27-26, România a terminat pe un dezamăgitor loc 12 Mondialul de handbal feminin și a ratat ultima șansă de calificare la Olimpiada din 2024. Dacă ar fi terminat pe locul 10 la general, România ar fi participat la Turneul Preolimpic. În aceste condiții, Cristina Neagu a anunțat că se retrage din echipa națională, după 17 ani în care a „servit” tricolorul.

„Un alt turneu final ratat, nu ne-am îndeplinit obiectivul. Ne doream să fim măcar în sferturi, să accedem la turneul preolimpic, ăsta era obiectivul. 

Dezamăgirea e foarte mare. Și pentru mine e foarte mare, pentru că nici nu am putut să joc la acest turneu. M-am accidentat, am făcut tot posibilul să mă recuperez, dar nu am reușit. Am încercat, pentru că știam cât de important era meciul cu Germania. Am încercat, dar nu am putut. 

Ne-am abonat cumva la locul 12. Am avut o jucătoare senzațională, pe Eliza Buceschi, și tot am terminat pe locul 12.

Eu îmi anunț oficial retragerea de la echipa națională dacă nu mai sunt șanse să ajungem la turneul preolimpic. Au fost 17 ani în care am jucat pentru echipa națională, în care am dat totul pentru echipa națională. Ce am reușit, mult, puțin… Două medalii, niște locuri patru și cinci. Dacă a fost mult sau puțin ne va spune timpul.

Eu am spus dinainte că e ultimul Campionat Mondial pentru mine și că-mi doresc să ajung la Jocurile Olimpice. Ar fi fost ceva extraordinar pentru cariera mea internațională. Luasem decizia dinainte”, a spus Cristina Neagu, la sosirea de la Campionatul Mondial, conform digisport.ro

Jucătoarea de 35 de ani va continua pentru cel puțin încă un an la CSM București. Neagu evoluează la echipa bucureşteană din 2017. Născută în Capitală, Cristina a început handbalul la vârsta de 12 ani, la CSŞ Nr. 5 din Bucureşti. Ca senioară a mai jucat pentru HC Activ Ploieşti, Rulmentul Braşov, Oltchim Rm. Vâlcea şi ZRK Buducnost Podgorica.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Statele Unite au în România 1800 de militari

Statele Unite au în România circa 1800 de militari, a declarat președintele Biden în fața președintelui Iohannis, mulțumindu-i șefului statului român pentru bunele condiții...

Medvedev: “Nu trebuie să existe loc pentru sancțiuni ilegale”

Medvedev, vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a postat pe platforma X, fosta Twitter, un mesaj prin care a vorbit despre sancțiunile ilegale...

În ce condiții ar putea da România un sistem Patriot Ucrainei

Iohannis a declarat că inclusiv liderul de la Casa Albă ”a adus această chestiune în discuție”, iar președintele român a spus că este ”deschis...
Ultima oră
Pe aceeași temă