14.5 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSocialEducațieEXCLUSIV. Cel mult 20% plus la salariile din Educație

EXCLUSIV. Cel mult 20% plus la salariile din Educație

În cel mai fericit caz, angajații din sistemul de învățământ vor primi majorări salariale de 20%, de la 1 ianuarie 2024, aproximativ 50% din cât le-a promis Nicolae Ciucă, pentru suspendarea grevei generale, potrivit informațiilor obținute de “România liberă”.

După ce guvernanții au decis să amâne aplicarea noii legi a salarizării unitare, cel mai probabil pentru data de 1 ianuarie 2025, sindicatele din învățământ au demarat negocieri cu reprezentanții Executivului, pentru a obține chiar și o majorare salarială de la 1 ianuarie 2024 chiar mai mică decât cea promisă de Cabinetul Nicolae Ciucă în vară, pentru suspendarea grevei generale.

Surse din cadrul Ministerului Educației (ME) au declarat, pentru cotidianul național “România liberă”, că sindicatele și guvernanții ar fi ajuns la un acord de principiu pentru o majorare de 20%, în medie, acordată de la începutul anului viitor.

Grilele cu creșterile salariale, elaborate de sindicate, ar fi fost susținute și de minister.

50% din ce s-a promis în vară

Potrivit acelorași surse, mai este nevoie doar de acordul final al Guvernului, fiind calculat acum impactul bugetar.

La negocierile cu liderii celor trei federații sindicale reprezentative din Educație (Federația Sindicatelor Libere din Învățământ – FSLI, Federația Sindicatelor din Educație “Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală “Alma Mater”) a participat și premierul Marcel Ciolacu.

Din informațiile obținute de publicația noastră, majorarea salarială s-ar putea acorda însă în două tranșe.

Nu ar fi însă prima dată când salariații din sistemul de învățământ de stat ar rămâne doar cu prinma tranșă de majorare acordată.

În cazul în care Executivul își va da acordul final pentru majorarea salarială de 20%, angajații din Educație ar primi aproximativ 50% din creșterea preconizată odată cu implementarea noii legi a salarizării unitare.

Vinerea trecută, după o primă rundă de negocieri la Palatul Victoria, liderii sindicali se arătau încrezători că salariile din învățământ vor crește la începutul anului viitor.

“Sunt bani și pentru profesori. Asta pot să vă spun”, declara, în fața jurnaliștilor, președintele FSLI, Simion Hăncescu.

Întrebați de jurnaliști dacă excludreluarea grevei generale, liderii sindicali au menționat că nu pot anunța acțiuni de protest, cât timp negociază cu reprezentanții Guvernului.

“Nu excludem nicio posibilitate. Dacă nu vom ajunge la un acord cu Guvernul, vom gândi formele de protest și le vom anunța. Dar, acum, negociem cu Guvernul”, afirma președintele FSE “Spiru Haret”, Marius Ovidiu Nistor.

Liderii sindicali au luat decizia de a suspenda greva din sistemul de învățământ preuniversitar, la începutul verii, după ce Guvernul Nicolae Ciucă a dat OUG 57/2023, act normativ ce prevedea majorarea salariilor din Educație, începând cu data de 1 ianuarie 2024.

OUG 57 face însă trimitere la noua lege a salarizării unitare, după cum a explicat, pentru “România liberă” și președintele FSLI, Simion Hăncescu.

Prin urmare, Ordonanța de Urgență nu poate fi aplicată, în lipsa legii salarizării unitare, pe care Executivul Marcel Ciolacu o amână.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...
Ultima oră
Pe aceeași temă