21.7 C
București
miercuri, 22 iulie 2026
AcasăEconomieEconomie internăPrejudiciu de peste 8,2 milioane de lei cauzat bugetului de stat în...

Prejudiciu de peste 8,2 milioane de lei cauzat bugetului de stat în domeniile deşeurilor reciclabile și construcţiilor

Inspectorii Direcției generale antifraudă fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au  efectuat în luna octombrie a acestui an acțiuni de control la societăți comerciale din București-Ilfov care activează pe piața de operatori deşeuri reciclabile şi prestări de servicii în domeniul construcţiilor.

Societățile verificate au înregistrat în evidențele contabile achiziţii fictive de bunuri sau servicii de la diferite persoane fizice și juridice, procedând astfel la diminuarea impozitelor şi taxelor datorate bugetului general consolidat al statului şi crearea unei aparenţe licite a tranzacţiilor.

Prejudiciul adus bugetului de stat este de 8,2 milioane de lei, reprezentând taxă pe valoare adaugată și impozit pe profit.

“Pentru continuarea cercetărilor au fost sesizate organele de urmărire penală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

DGAF desfășoară permanent acțiuni de control antifraudă la nivel național în scopul prevenirii și combaterii evaziunii fiscale și recomandă tuturor entităților economice să respecte legislația fiscală aflată în vigoare”, se precizează într-un comunicat de presă al ANAF, remis cotidianului național “România liberă”.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Grindeanu anunță inițiativa unui comitet de criză și convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului

Președintele PSD și președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, i-a invitat pe liderii partidelor parlamentare să participe la un comitet de criză constituit la nivelul...

Valurile de căldură devin un şoc economic pentru Europa, avertizează experții financiari

Europa se confruntă cu un impact economic tot mai puternic al temperaturilor extreme, într-un moment în care continentul se încălzeşte de aproximativ două ori...

Nadia Comăneci indică modelele sportului românesc! Trei campioni și o echipă au fost dați exemplu

Nadia Comăneci consideră că România are în continuare sportivi care pot inspira noile generații și îi încurajează pe copii să urmeze drumul performanței.La 50...
Ultima oră
Pe aceeași temă