16.8 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăVideoEgiptenii au făcut posibil ca primele camioane cu ajutor de urgență să...

Egiptenii au făcut posibil ca primele camioane cu ajutor de urgență să intre în Gaza

Camioane cu ajutor umanitar, care au rămas blocate în Egipt, au intrat sâmbătă, la punctul de trecere a frontierei Rafah cu Fâșia Gaza asediată, după zile de dispute diplomatice cu privire la condițiile pentru livrarea ajutorului, potrivit Reuters.

Imaginile de la televizor au arătat camioane care se deplasează în zona de trecere a frontierei din partea egipteană.

Rafah este principala rută de intrare și ieșire din Fâșia Gaza, care nu este controlată de Israel, și este în centrul eforturilor de a oferi ajutor celor 2,3 milioane de rezidenți ai Fâșiei Gaza.

Israelul a impus o blocadă totală și a lansat atacuri aeriene asupra Gaza ca răspuns la un atac mortal asupra teritoriului israelian, al grupării palestiniene Hamas pe 7 octombrie.

Hamas, care controlează Gaza din 2007, a declarat că va lăsa să intre sâmbătă un convoi de ajutor de 20 de camioane, care transportă medicamente, materiale medicale și o cantitate limitată de alimente și conserve.

Joe Biden: Abdel Fattah al-Sisi a „acceptat” să “lase cel mult 20 de camioane să treacă” cu ajutor umanitar în Fâșia Gaza

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat miercuri că omologul său egiptean, Abdel Fattah al-Sisi, cu care tocmai a discutat telefonic, a “acceptat” să “lase cel mult 20 de camioane să treacă” frontiera pentru a livra ajutor umanitar în Fâşia Gaza, relatează AFP, potrivit agerpres.ro.

“Dacă Hamas le confiscă sau nu le lasă să treacă (…) atunci s-a terminat”, a avertizat preşedintele american cu prilejul unei discuţii cu jurnaliştii la bordul avionului său, în cursul unei escale în Germania, subliniind că şeful statului egiptean este “total cooperant” şi că “merita multă recunoştinţă” pentru acţiunea sa.

Joe Biden a precizat că acest ajutor probabil nu va ajunge înainte de vineri din cauza lucrărilor de reparaţii care urmează să fie făcute pe drumurile din Fâşia Gaza.

El a mai comentat că aceste cel mult douăzeci de camioane sunt potenţial doar începutul şi a adăugat că intrarea unui al doilea convoi va depinde şi de “modul cum decurge” distribuirea primelor ajutoare.

Democratul 80 de ani a făcut cunoscut că a discutat aproximativ o jumătate de oră cu preşedintele egiptean.

Washingtonul ar dori, de asemenea, ca autorităţile de la Cairo să accepte deschiderea frontierei în celălalt sens pentru a permite să iasă civili palestinieni, în special deţinătorii de paşapoarte americane.

“Vom scoate oamenii afară”, a declarat Joe Biden, fără alte detalii.

Iniţial, el urma să se întâlnească personal cu Abdel Fattah al-Sisi în Iordania, cu regele Abdullah al II-lea şi cu liderul palestinian Mahmoud Abbas, dar această întâlnire a fost anulată după lovitura mortală asupra unui spital din Gaza, pentru care Israelul şi mişcările armate palestiniene se acuză reciproc.

Joe Biden, care a mers doar în Israel miercuri, pentru a-şi afirma sprijinul pentru această ţară, s-a angajat să discute la telefon cu liderii egiptean şi palestinian în avion la întoarcere.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...

George Simion dezminte ideea că el sau partidul AUR ar fi făcut “blat” cu PSD

Președintele partidului AUR, George Simion, dezminte ideea că ar fi făcut un "blat" cu PSD și avertizează că informațiile care susțin acest lucru sunt...

Starea actorului Florin Piersic se ameliorează

Starea actorului Florin Piersic se ameliorează dar pacientul rămâne internat în spital, au anunțat, duminică, 12 mai 2024, atât conducerea spitalului cât și ministrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă