18.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSportTenisAna Bogdan și Gabriela Ruse, în sferturile de finală ale Transylvania Open

Ana Bogdan și Gabriela Ruse, în sferturile de finală ale Transylvania Open

Ana Bogdan s-a calificat dramatic în sferturile de finală ale turneului WTA 250 Transylvania Open, după ce a învins-o pe cehoaica Nikola Bartunkova cu 4-6, 7-6, 7-5. În aceeași fază a competiției merge și Gabriela Ruse, care a învins-o pe maghiara Anna Bondar cu 7-6, 6-2.

A cincea favorită, Ana Bogdan a obţinut o victorie muncită în faţa tinerei de 17 ani, la capătul unui meci de trei ore şi 12 minute. Românca a greşit destul de mult în faţa talentatei sale adversare, care ocupă doar locul 289 în lume, dar în cele din urmă experienţa a prevalat.

Ana Bogdan a început bine şi a condus cu 2-0 şi 3-1, dar Bartunkova (beneficiara unui wild card) a revenit de la 3-4, câştigând primul set cu 6-4. În actul secund, Ana Bogdan a avut 3-1, dar imediat a fost egalată, 3-3, iar diferenţa s-a făcut în tiebreak (7-5). În decisiv, românca a început cu break, iar apoi a avut minge de 2-0, dar a ratat-o. Ana Bogdan a reuşit să se desprindă, la 4-2, dar apoi a pierdut trei ghemuri la rând (4-5). Românca a egalat din nou şi a reuşit un break capital, încheind conturile la a treia minge de meci.

În sferturi, Ana Bogdan o va înfrunta pe spaniola de origine slovacă Rebeka Masarova (24 ani, 67 WTA), a patra favorită.

Elena-Gabriela Ruse s-a calificat în sferturile de finală, după ce a învins-o pe maghiara Anna Bondar cu 7-6 (7/4), 6-2. Beneficiara unui wild card, Ruse s-a impus după două ore de joc.

Bondar a început mai bine şi a condus cu 3-0 şi 4-2, dar Ruse a reuşit să întoarcă scorul şi a avut 5-4 şi 6-5, câştigând în tiebreak cu 7-4. În actul secund, Ruse a realizat două break-uri consecutive la 2-2, impunându-se cu 6-2.

Gabriela Ruse va juca în sferturi cu jucătoarea columbiană Emiliana Arango (22 ani, 118 WTA).

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Borussia Dortmund e prima finalistă a Ligii Campionilor la fotbal după 1-0(0-0) cu PSG

Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara,...

Iohannis – nu popcorn, ci (pop)corny

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele României, Klaus Werner Iohannis, s-a deplasat în Statele Unite ale Americii (SUA), pentru a fi premiat, acum, în prag de...

Klaus Iohannis vrea un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO, pentru apărare, dar şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă