5.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăEconomieBani & AfaceriInflația pare a scădea în zona euro, dar Estul Europei e afectat...

Inflația pare a scădea în zona euro, dar Estul Europei e afectat în continuare

Inflaţia anuală din zona euro a coborât în septembrie la 4,3%, la cel mai scăzut nivel atins din octombrie 2021, au arătat cifrele semnal publicate vineri de biroul european de statistică, Eurostat, transmite CNBC.

Inflaţia de bază, care exclude energia, alimentele, alcoolul şi tutunul, şi este urmărită îndeaproape de factorii de decizie monetară, a încetinit la un ritm anual de 4,5% în septembrie, de la 5,3% în august.

Noile date referitoare la inflaţie vin după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să majoreze ratele dobânzilor la un nivel record în septembrie, stabilind dobânda cheie la 4%.

Măsura a fost descrisă ca „o creştere conciliantă”, după ce BCE a dat, de asemenea, cea mai puternică sugestie de până acum, că membrii consiliului său de conducere consideră că dobânzile ar putea fi la niveluri suficient de ridicate pentru a aduce inflaţia la ţinta BCE pe termen mediu.

Cele mai recente previziuni macroeconomice ale băncii pentru zona euro anticipează că inflaţia va fi în medie de 5,6% în acest an, încetinind la 3,2% în 2024 şi 2,1% în 2025.

Oficialii au încercat să atenueze aşteptările privind reducerile dobânzii cheie, guvernatorul băncii centrale franceze, Francois Villeroy de Galhau, spunând CNBC săptămâna aceasta că ar fi prematur să pariezi pe momentul când va avea loc prima reducere.

Dar, tabloul rămâne complicat, BCE prognozând o creştere economică lentă, de 0,7%, pentru bloc în acest an, urmată de 1% şi 1,5% în următorii doi ani.

Creşterea recentă a preţului petrolului se poate dovedi, însă, un risc pentru previziunile inflaţioniste ale băncii.

Iar creşterile anuale ale preţurilor în Germania, cea mai mare economie din zona euro, rămân cu mult peste ţinta de 4,3%, deoarece se luptă şi cu o contracţie economică.

Estimările Eurostat, agenţia de statistică a UE, indică inflaţia generală armonizată între ţările din zona euro la 5,6% în Franţa şi 3,2% în Spania, pentru septembrie, în timp ce Slovacia şi Slovenia au probleme, cu o inflaţie de 8,9% şi 7,1%.

Răzvan Zamfir
Răzvan Zamfir
Răzvan este în presă de două decenii, fiind jurnalist atât de presă scrisă cât și de online. Și-a început cariera scriind articolele la mașina de scris, fiind licențiat în filosofie. Și-a perfectat apoi cunoștințele în jurnalismul de business și financiar. Are în portofoliu nume mari de presă precum Bursa, Capital, Business Cover – pe care l-a coordonat, Economica sau Economedia. Este autor România Liberă din iulie 2023.
Cele mai citite

Harghita: Peste patru mii de locuitori nu au curent electric din cauza căderilor de ninsoare și a vântului puternic

Aproape patru mii de locuitori, din 11 localităţi, nu au în continuare curent electric, după ce căderile de ninsoare şi vântul puternic au produs...

Finanțări europene de peste 1 milion de euro pentru companiile din țară. Cum pot fi accesați banii

Companiile din regiunile Sud-Est și Nord-Est ale României vor avea acces la noi linii de finanțare europeană, inclusiv granturi consistente pentru dezvoltare și deschiderea...

Peste 100000 de votanți din diaspora s-au prezentat la urne până sâmbătă, ora 15.00, la alegerile prezidențiale

Peste 104.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă la ora 15,00, pentru a vota în primul tur al alegerilor prezidenţiale,...
Ultima oră
Pe aceeași temă