12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiArhiepiscopul Tomisului va aduce şi în acest an Lumina Învierii de pe...

Arhiepiscopul Tomisului va aduce şi în acest an Lumina Învierii de pe mare

Arhiepiscopul Tomisului a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că cei care vin la Catedrală vor primi lumânări şi pască.

“În noaptea de Înviere număr mare de credincioşi este peste tot, la noi cu atât mai mult. Vin aici în Peninsulă, aşteaptă Lumina pe care o aducem de pe mare şi, cu adevărat, credem că vom fi plini de bucurii şi anul acesta şi vom împărţi şi pască, vom împărţi şi lumânări. În primul rând le vom împărţi Lumină, din Lumina adusă de la Ierusalim, care este lumina cea vie şi adevărată, care ne face pe noi mai credincioşi şi mai puternici în mărturisirea credinţei noastre”, a afirmat Înalt Prea Sfinţitul Teodosie.

Arhiepiscopul a precizat că Lumina este adusă de la Ierusalim la Bucureşti, iar de aici sâmbătă seara ajunge la Catedrala Arhiepiscopală.

“Lumina de la Bucureşti se aduce în Catedrală. Din Catedrală plecăm pe mare cu lumina, ca să o aducem, cum este deja tradiţie la noi, la malul mării. De acolo unde ne vom întâlni, vom veni cu toţii cu Lumina aici în parcul Catedralei şi vom da Lumină tuturor. Prima parte a slujbei se va săvârşi afară în altarul de vară”, a precizat Arhiepiscopul.

El a mai spus că preoţii din judeţ vor veni să ia Lumina de la Catedrala Arhiepiscopală şi chiar câţiva preoţi din Bulgaria au anunţat că vor veni sâmbătă seara să ia Lumina de la Constanţa.

“Toţi preoţii vin să ia Lumină pentru că Lumina vine în jur de ora 22.30 şi au timp cu toţii să ia Lumină. Chiar şi de la bulgari mi-au spus în dimineaţa asta vin să ia Lumină de la noi că sunt mai aproape, că până ajung la Sofia este cu neputinţă să mai ajungă la timp să aducă Lumină”, a explicat Arhiepiscopul Tomisului.

Lumina Sfântă va fi adusă de Arhiepiscopul Tomisului sâmbătă seara, în jurul orei 23.30, din largul Mării Negre, în zona falezei de la Casinoul din Constanţa. Apoi Lumina Sfântă va fi purtată în procesiune până în faţa Catedralei Arhiepiscopale, unde va fi oferită credincioşilor.

Cele mai citite

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...

Atacurile asupra libertății presei, la nivel mondial, s-au intensificat. Siguranța jurnaliștilor în România, motiv de îngrijorare

Atacurile politice asupra libertăţii presei, inclusiv detenţia jurnaliştilor, suprimarea instituţiilor media independente şi difuzarea pe scară largă a dezinformării s-au intensificat în mod semnificativ...

Directorul CIA se află la Cairo pentru întâlniri privind conflictul din Gaza

Directorul CIA, William Burns, a sosit în capitala egipteană Cairo pentru întâlniri pe tema conflictului din Gaza, potrivit unor surse de la aeroportul din...
Ultima oră
Pe aceeași temă