20 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăVideoVIDEO: Prizonieri americani eliberați de Iran ajung în SUA

VIDEO: Prizonieri americani eliberați de Iran ajung în SUA

Cinci americani eliberați din Iran s-au întors marți în Statele Unite, la o zi după ce au fost dați la schimb cinci iranieni deținuți în SUA și deblocarea a 6 miliarde de dolari pentru iranieni.

La coborârea din avion, americanii care se întorceau au fost îmbrățișați de familie și prieteni cu zâmbete, râsete și emoții vizibile.

Ceremonia de bun venit a urmat unui schimb atent negociat, convenit după luni de discuții mediate de Qatar. De altfel, fondurile care fuseseră blocate în Coreea de Sud au fost virate, prin Elveția, către băncile din Doha.

După ce transferul a fost confirmat, cei cinci prizonieri americani plus două rude au decolat cu un avion din Qatar de la Teheran, în același timp în care doi dintre cei cinci deținuți iranieni au aterizat la Doha în drum spre casă. Trei iranieni au ales să nu se întoarcă în Iran.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Bijuterii: Expresii de eleganță și simboluri ale rafinamentului personal

Bijuteriile, aceste minunate accesorii, sunt mai mult decât simple ornamente. Ele sunt reflecții ale culturii, eleganței și personalității, care traversează timpul aducând cu ele...

Robert Fico, premierul slovac, este supus unei operaţii “foarte complicate” la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica

Premierul slovac Robert Fico este supus unei operaţii "foarte complicate" la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica, după ce a fost împuşcat de cinci ori...

Attila Varga, judecător la CCR, a fost internat în stare gravă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Judecătorul Varga Attila de la Curtea Constituţională a României a fost internat, miercuri, în stare gravă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, au precizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă