13.4 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSocialEvenimentArmata instalează două adăposturi împotriva dronelor în satul Plauru

Armata instalează două adăposturi împotriva dronelor în satul Plauru

Armata Română a început să instaleze două adăposturi împotriva dronelor în satul Plauru din comuna Ceatalchioi (județul Tulcea).

Această acțiune a fost decisă după ce militari români au găsit, pe raza localității Plauru, resturi ale unor drone rusești.

“În conformitate cu Hotărârea nr. 31 din 7 septembrie 2023 privind adoptarea unor măsuri de protecţie pe teritoriul naţional din imediata vecinătate a zonei de conflict din Ucraina, emisă de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerul Apărării Naționale a început marți, 12 septembrie, lucrările de amenajare a spaţiilor de protecţie a populaţiei la nivelul localităţii Plauru din județul Tulcea”, anunță un comunicat transmis de MApN.

Lucrările sunt executate de un detașament format din aproximativ 50 de militari de la Brigada 10 Geniu. Militarii acționează cu 20 de mijloace tehnice. Lucrările au ca scop instalarea a două adăposturi din elemente prefabricate din beton, precum și pentru executarea lucrărilor de amenajare aferente. “Adăposturile, cu dimensiunile 9,6 m lungime, 2 m lățime (la interior) și 1,5 m înălțime (la interior), vor fi predate, după finalizarea lucrărilor, autorităților locale ale comunei Ceatalchioi”, a anunțat MApN.

Președintele Klaus Iohannis a discutat prin telefon cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, informându-l despre resturile de drone care au fost găsite pe malul românesc al brațului Chilia. Stoltenberg a declarat că nu există indicii privind un atac intenționat pe care l-ar fi executat Rusia, sau privind intenția Rusiei de a ataca vreo țară NATO.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Trump nu a putut ajunge la sărbătoarea lui Putin, pentru că vremea a fost cam Stormy

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Omul care a anunțat că poate pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore, Donald Trump, regretă că nu a...

90 de minute pe Santiago Bernabeu sunt foarte lungi: Real Madrid-Bayern Munchen 2-1

Real Madrid s-a calificat dramatic în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Bayern Munchen cu scorul de 2-1 (0-0), miercuri...

Kosovo are dificultăți în aderarea la Consiliul Europei

Prim-ministrul din Kosovo, Albin Kurti, a criticat miercuri condiţiile de aderare la Consiliul Europei, în special crearea unei structuri guvernamentale semiautonome pentru comunitatea sârbă,...
Ultima oră
Pe aceeași temă