16.8 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăInternaționalComitetul ONU de combatere a rasismului luptă cu unele țări bogate ce...

Comitetul ONU de combatere a rasismului luptă cu unele țări bogate ce au dezvoltat vaccinurile împotriva COVID-19

Comitetul ONU de combatere a rasismului a denunţat joi refuzul unor ţări bogate, în special Germania, Elveţia, Regatul Unit şi Statele Unite, de a renunţa la drepturile de proprietate intelectuală pentru vaccinurile dezvoltate împotriva maladiei COVID-19, informează AFP, potrivit agerpres.ro.

În cadrul unei reuniuni ministeriale a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) din iunie 2022, statele membre au reuşit, după negocieri intense, să ajungă la un prim acord privind autorizarea ţărilor în curs de dezvoltare de a beneficia, dacă doresc şi pentru cinci ani, de brevetele asupra vaccinurilor anti-COVID-19.

Însă acest acord este insuficient, potrivit Comitetului pentru eliminarea discriminării rasiale, care este compus din 18 experţi independenţi şi ale cărui avize nu sunt obligatorii.

“Acordul nu merge suficient de departe pentru a combate ratele înalte de morbiditate şi de mortalitate asociate cu COVID-19 la nivel mondial în rândul persoanelor şi grupurilor care sunt cele mai expuse la discriminarea rasială”, au precizat membrii comitetului într-un comunicat, publicat cu sprijinul raportoarei speciale a ONU pentru formele contemporane de rasism, Ashwini K.P.

În faţa acestei situaţii, comitetul îndeamnă “ţările din emisfera nordică, în special Germania, Elveţia, Regatul Unit şi Statele Unite, să renunţe la drepturile de proprietate intelectuală privitoare la vaccinuri, tratamente şi tehnologii de îngrijire medicală asociate cu pandemia de COVID-19”.

Comitetul ONU pentru combaterea rasismului vrea ca acele țări bogate ce au dezvoltat vaccinurile COVID-19 să nu mai discrimineze alte state

Comitetul consideră că maladia COVID-19 rămâne “o gravă problemă de sănătate publică, ale cărei efecte negative devastatoare afectează într-o manieră disproporţionată grupele şi persoanele care sunt vulnerabile la discriminare rasială”.

Aproximativ 32% din populaţia mondială a primit cel puţin un rapel sau o doză suplimentară de vaccin, însă în ţările în curs de dezvoltare, precum Gabon, Papua Noua Guinee, Burundi şi Madagascar, acest procent este mai mic de 1%, a remarcat comitetul, citând date publicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

În cadrul OMC, discuţiile despre anularea drepturilor de proprietate intelectuală asupra tratamentelor şi instrumentelor de diagnosticare a bolii COVID-19 bat pasul pe loc.

Potrivit comitetului, “refuzul persistent” al ţărilor bogate de a accepta o suspendare generalizată a Acordului OMC privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală (Acordul TRIPS) “trezeşte îngrijorări cu privire la obligaţiile” statelor semnatare ale Convenţiei internaţionale pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

George Simion dezminte ideea că el sau partidul AUR ar fi făcut “blat” cu PSD

Președintele partidului AUR, George Simion, dezminte ideea că ar fi făcut un "blat" cu PSD și avertizează că informațiile care susțin acest lucru sunt...

Localnicii curăță apele la Roșia Montană

Localnici și susținători ai Roșiei Montane participă, în ziua de duminică, 12 mai, la prima din cele cinci campanii de ecologizare a malurilor apelor...
Ultima oră
Pe aceeași temă