19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăPoliticăTăriceanu: Recomandarea ALDE este să nu se voteze la referendum

Tăriceanu: Recomandarea ALDE este să nu se voteze la referendum

“Fiecare, până la urmă, are libertatea să procedeze cum crede, dar în condiţiile date, rezultă clar că recomandarea noastră este să nu se voteze la acest referendum, pentru a nu îi face jocul preşedintelui”, a spus Tăriceanu, marţi, la finalul Biroului Politic Executiv al ALDE, citează Agerpres.

Potrivit lui Tăriceanu, referendumul din 26 mai “nu este o problemă de consultare reală”.

“Mulţi colegi m-au întrebat cum să procedeze la referendum. Le-am spus că, după părerea mea, este practic o diversiune prin care preşedintele încearcă să intre mai devreme în cursa prezidenţială, în campanie. În al doilea rând, întrebările sunt ceva de genul ‘Ca să respiri ai nevoie de oxigen?’. Da. Răspunsul evident nu poate fi decât unul singur. Deci, nu este o problemă de consultare reală. Deci, e o încercare de deturnare a dezbaterii, care ar fi trebuit să fie axată pe problemele Europei. România trebuie să conştientizeze mai mult că este membră a UE. (…) Trebuie să ne schimbăm atitudinea pe care o avem faţă de UE, să înţelegem că avem şi drepturi, şi responsabilităţi în comun”, a adăugat Tăriceanu.

Cele mai citite

Europarlamentarul Ramona Strugariu va candida la funcția de primar în Cluj-Napoca

Eurodeputata Ramona Strugariu, copreşedinte REPER, şi-a lansat, sâmbătă, candidatura la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, conform agerpres.ro. "Am intrat în politică tocmai ca să...

VIDEO. Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist îi cer premierului Pedro Sanchez să rămână în funcție

Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist au venit sâmbătă, 27 aprilie 2024, din întreaga Spanie la un miting la Madrid pentru a-i cere premierului...

Germania vizează să-și reia poziția geopolitică printr-o relansare economică

Germania are nevoie de o relansare economică pentru a-şi asigura poziţia geopolitică, a declarat sâmbătă ministrul de Finanţe, Christian Lindner, care este şi preşedintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă