25.8 C
București
duminică, 19 iulie 2026
AcasăPoliticăLegea pensiilor speciale, atacată la CCR

Legea pensiilor speciale, atacată la CCR

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, joi, să atace la Curtea Constituțională legea privind pensiile speciale, care tocmai a fost adoptată de Parlamentul României.

ÎCCJ va sesiza, vineri, 30 iunie, Curtea Constituțională cu excepțiile de neconstituționalitate.

Pentru magistrați, reforma pensiilor speciale nu se va aplica până în 2028, iar toate schimbările se vor petrece treptat, până în 2043.

Ce spune fostul ministru al justiției, Cătălin Predoiu?

„Eu cred că Înalta Curte va ține cont și de dezbaterile care au loc acolo și care, subliniez, nu sunt în vreo legătură cu vreun caz sau altul. Nu comentez aici un caz al Înalte Curți, ci faptul că discută această posibilă sesizare la CCR”, a ținut să precizeze Predoiu.

„N-ar fi un eveniment inedit, pentru că în general Înalta Curte își manifestă un rol destul de proactiv, am văzut în ultimii ani, în a sesiza Curtea Constituțională, a făcut-o recent în legătură cu Codul de procedură penală și Codul penal. Unele sesizări, după cum ați văzut, au fost respinse, altele admise, până la urmă e un mecanism democratic, dar, repet, sunt curios care ar fi motivele”, a mai subliniat Predoiu.

Vicepremierul Cătălin Predoiu a explicat că „anumite măsuri au fost etapizate, tocmai pentru a nu bulversa sistemele. Sunt foarte mulți beneficiari ai acestor pensii de serviciu care ar putea oricând să plece la pensie și care ar pur și simplu destabiliza funcționarea unor sisteme vitale”, a precizat el.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Dan Dungaciu: PSD dovedește „o gravă incultură politică”, iar alegerile anticipate sunt singura șansă de salvare a partidului

Prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, acuză conducerea PSD de „o gravă incultură politică”, după declarațiile potrivit cărora AUR ar trebui să își revizuiască pozițiile doctrinare...

Raed Arafat, bilanț după viitura de la Bușteni: O femeie a fost rănită, dar nu există persoane dispărute

Șeful DSU a anunțat că intervențiile continuă în zona afectată de inundații, însă până în prezent nu au fost raportate victime sau persoane dispăruteȘeful...

Industria auto din România pierde peste 1.000 de angajați în fiecare lună

Industria auto din România, unul dintre cei mai importanți piloni ai industriei prelucrătoare și ai exporturilor, înregistrează cea mai lungă perioadă de reducere a...
Ultima oră
Pe aceeași temă