Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier înmatriculat în Bulgaria, mai multe cutii ce conțineau 12.066 flacoane de parfumuri, toate purtând însemnele unor firme consacrate şi care prezentau suspiciuni de contrafacere.
Conform sursei citate, joi dimineaţă, în jurul orei 07,30, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetăţean bulgar, în vârstă de 42 de ani, care se afla la volanul unui ansamblu rutier format din camion şi remorcă, ambele înmatriculate în Bulgaria.
„Şoferul transporta coletărie, conform documentelor de însoţire a mărfii, pe ruta Bulgaria-Polonia. Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, poliţiştii de frontieră doljeni au descoperit, în compartimentul pentru marfă al mijlocului de transport, printre colete, mai multe cutii de carton ce conţineau mii de flacoane cu parfum, inscripţionate cu mărci protejate, despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute”, arată IGPF.
În urma inventarierii bunurilor, a rezultat cantitatea totală de 12.066 flacoane cu parfum, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute, pentru care şoferul nu a putut prezenta documente de provenienţă.
Bunurile, în valoare totală estimată de 7.239.600 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Faţă de cetăţeanul bulgar se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, faptă prevăzută de art. 102 din Legea 84/1998.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!