17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportFotbalVictoria, singura opțiune cu Belarus. Statisticile sunt de partea României

Victoria, singura opțiune cu Belarus. Statisticile sunt de partea României

România o înfruntă mâine pe Belarus, de la ora 21:45, pe Arena Națională, în al doilea meci din cadrul preliminariilor Campionatului European de Fotbal din 2024.

După succesul cu 2-0 din Andorra, naționala condusă de Edi Iordănescu primește mâine, 28 martie, vizita Belarusului, iar victoria este singurul rezultat acceptat de cei peste 30.000 de fani care vor fi prezenți pe Arena Națională.

Statistica ne este favorabilă. Din cele 6 meciuri directe disputate, avem 4 victorii și două remize. În partidele oficiale am avut două duble confruntări, ambele contând pentru preliminarii de European. Mai întâi, în cursa pentru EURO 2008, am învins cu 3-1 atât la București, cât și la Minsk. Apoi, în 2010 și 2011, am reușit numai două remize, 0-0 la Minsk și 2-2 la București.

Ultimul duel direct dintre cele două naționale a avut loc pe 11 noiembrie 2020. Conduși de pe bancă de Mirel Rădoi, tricolorii se impuneau cu scorul de 5-3 în amicalul disputat pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești.

Dacă în trecut naționala condusă de Georgiy Kondratjev era un adversar incomod, acum Belarusul nu o duce foarte bine. Ultimul succes al adversarilor tricolorilor într-un meci oficial a avut loc acum doi ani, în martie 2021, când se impuneau cu scorul de 4-2 împotriva Estoniei.

În prezent, din cauza războiului dintre Ucraina și Rusia, Belarusul joacă meciurile considerate pe teren propriu în Serbia, la Novi Sad.

Totuși, chiar dacă vor învinge, tricolorii nu au garanția că cele trei puncte vor conta în clasamentul final al grupei I. Asta deoarece Belarusul ar putea fi exclusă de UEFA din competițiile continentale din cauza legăturilor sale cu Rusia. Verdictul poate sosi pe data de 4 aprilie 2023, atunci când are loc întrunirea Comitetului Executiv al UEFA.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...

Dan Șucu, prima reacție după ce Rapidul a ratat toate obiectivele în acest sezon

După ce Rapidul a ratat toate obiectivele în acest sezon, Dan Şucu se declară dezamăgit și afirmă că managerii nu au apărat interesele clubului...

Slănic Prahova: Urmează noi evacuări ale populației din zona craterului produs

Alți locuitori din Slănic, din apropierea craterului produs de surparea unei străzi, vor fi evacuați, joi, după ce autoritățile din Prahova au primit informațiile...
Ultima oră
Pe aceeași temă