3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiÎnvățământul profesional dual – implementat și la noi după o rețetă germană...

Învățământul profesional dual – implementat și la noi după o rețetă germană de succes

În urma întâlnirilor directe cu antreprenorii din întreaga țară, ministrul mediului de afaceri Ștefan-Radu Oprea a constatat că una dintre problemele majore subliniate de aceștia este lipsa forței de muncă, mai ales a celei calificate. Ideea implementării la scară largă a învățământului profesional dual a fost soluția la aceasta problemă, pe care ministrul urmărește să o dezvolte cât mai bine, după un model de succes din Germania.

Preluarea unor modele de bună practică din domeniul învățământului dual a fost tema principală a întâlnirii de miercuri, 12 iunie, de la București, dintre ministrul Ștefan-Radu Oprea și Karl-Josef Laumann, ministrul Muncii, Sănătății și Protecției Sociale din landul german Renania de Nord – Westfalia.

”Expertiza celui mai puternic land din punct de vedere economic în domeniul educației duale este foarte relevantă pentru România, în contextul cerințelor din economia reală. Creșterea competențelor profesionale în rândul tinerilor este unul dintre pilonii politicii sociale a Guvernului. Avem clase de învățământ dual care funcționează cu succes în România și ne dorim să dezvoltăm acest sistem, folosind modelul din Renania de Nord – Westfalia, prin atragerea IMM-urilor în procesul de instruire și prin creșterea gradului de atractivitate în rândul elevilor și părinților”, a declarat Ștefan-Radu Oprea.

Învățământul dual se desfășoară pe baza unui contract de muncă, încheiat între agentul economic și elev. Elementul specific al acestui tip complementar de învățământ îl reprezintă partajarea responsabilităților între autoritățile educațio­nale și angajatori din punctul de vedere al curriculumului, furnizării formării, evaluării și finanțării. Angajatorul trebuie să ofere resursele umane și financiare și să organizeze formarea practică, de la locul de muncă.

Pregătirea profesională la agenți economici și consolidarea componentei de pregătire practică la angajator sunt priorități de dezvoltare atât la nivel european, cât și la nivel național.

Necesitatea adaptării la solicitările pieței muncii, pe de o parte, și necesitatea de adaptare la particularitățile individuale și la cerințele specifice de formare ale elevului, pe de altă parte, impun ca o condiție obligatorie flexibilitatea rutelor de formare profesională. Este o recomandare care se regăsește în toate documentele europene referitoare la educație, la competențele necesare unei creșteri economice inteligente, sustenabile și incluzive.

 

Cele mai citite

Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu șeful CIA în Ucraina

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar...

Doar 35% dintre americani au încredere în sistemul judiciar al SUA

Noul sondaj Gallup confirmă că americanii înțeleg pe deplin că instanțele antidemocratice au atins în mod inexplicabil această supremație Lipsa de încredere a americanilor în...

PNL în colaps financiar: Audit comandat pentru cheltuielile „scăpate de sub control”

Președintele executiv al partidului, Ilie Bolojan, a anunțat în ședința conducerii că acest audit este necesar pentru a clarifica situația financiară și a gestiona...
Ultima oră
Pe aceeași temă