15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăPoliticăRomânia are nevoie de un președinte de stânga, susține Ciolacu. PSD poate...

România are nevoie de un președinte de stânga, susține Ciolacu. PSD poate propune un intelectual

“Cu certitudine cred că România are nevoie de un președinte de stânga”, a declarat liderul PSD, Marcel Ciolacu, la postul România Tv.

Liderul PSD a precizat că României îi trebuie un asemenea șef de stat “după 20 de ani”. El s-a referit, astfel, la momentul în care Ion Iliescu a părăsit funcția supremă în stat.

Ciolacu a sugerat că încă nu e decis dacă va candida sau nu la funcția de președinte al României. El a spus însă că PSD ar putea susține pentru funcția supremă în stat nu neapărat un politician, ci “un intelectual”. Numele acestui intelectual, pe care l-ar putea susține PSD, nu a fost dezvăluit de Ciolacu.

“Partidul Social Democrat nu va veni neapărat cu un om politic. Va veni în schimb cu un intelectual”, a susținut Ciolacu.

Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, va prelua funcția de premier în anul 2023, în locul lui Nicolae Ciucă. În acel moment, Ciolacu va renunța la funcția de președinte al Camerei Deputaților. Apoi, în anul 2024, în România vor fi alegeri prezidențiale. Klaus Iohannis nu mai poate candida la aceste alegeri, întrucât a avut deja două mandate de șef de stat. Cu certitudine însă, Iohannis își va folosi autoritatea pentru a susține candidatul pe care îl va avea PNL.

Președinte de stânga, dar nu neapărat membru de partid

Un intelectual de stânga care ar putea candida la Președinția României poate fi Mircea Geoană. El mai candidat la funcția supremă în stat în anul 2009, când a pierdut în fața lui Traian Băsescu. Acum, Geoană este secretar general adjunct al NATO. Geoană este deocamdată evaziv în privința intenției sale de a candida la alegerile prezidențiale din anul 2024.

N-ar fi o surpriză ca un lider NATO să schimbe funcția din cadrul Alianței cu o funcție de vârf în țara lui. De exemplu, Jens Stoltenberg, actualul secretar general NATO, a avut o traiectorie inversă. El a fost mai înainte premier al Norvegiei. Apoi, după ce îi expiră mandatul de secretar general NATO, Stoltenberg ar putea prelua conducerea băncii centrale a Norvegiei.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Mesajul premierului Marcel Ciolacu către jurnaliști, de Ziua Mondială a Libertății Presei

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că activitatea de jurnalist, cu toate valenţele sale, are în sine...

MAE condamnă ferm toate actele de violență asupra jurnaliștilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "ferm" toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia...

Bogdan Lobonț, înaintea partidei cu CFR Cluj: “Avem din nou posibilitatea să arătăm ceea ce putem în momentul de faţă”

În cadrul unei conferințe de presă desfășurate vineri, antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Bogdan Lobonț, a împărtășit gândurile sale înaintea meciului cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă