21.5 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoMinistrul francez al Apărării vizitează trupele din România

Ministrul francez al Apărării vizitează trupele din România

Ministrul francez al Apărării, Sébastien Lecornu, vizitează trupele din România, aflate în poligonul de la Cincu (județul Brașov).

În dimineața zilei de joi, 3 noiembrie 2022, ministrul francez al Forțelor Armate se află la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu. Apoi, oficialul francez participă la o ceremonie de depuneri de coroane de flori, de la ora 14, la Monumentul Eroilor Francezisituat în Parcul Cișmigiu din București.

La ora 15, ministrul francez va fi primit de președintele României, Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni. Apoi va fi primit de premierul Nicolae Ciucă, la Palatul Victoria. Întâlnirea dintre ministrul francez al Apărării și premierul României, fost ministru al Apărării, va începe la ora 16,30.

Trupele din România trimise de Franța fac parte din Grupul de Luptă NATO

Franța deține rolul de națiune – cadru pentru Grupul de Luptă NATO înființat în România. Batalionul francez dislocat în România reprezintă vârful de lance al Forţei cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat al NATO (VJTF). Acest batalion francez formează, în prezent, Collective Defence Battle Group (CDBG) pe teritoriul național al României. Militarii francezi sunt însoțiți de tancuri Leclerc și de mașini de luptă VBCI. În terminologia franceză, VBCI înseamnă „Véhicule Blindé de Combat d’Infanterie”.

Grupul de Luptă condus de Franța integrează, rotațional, efective ale Belgiei și Olandei.

“Forțele principale ale CDBG sunt dispuse în Centrul Național de Instruire Întrunită din Cincu unde execută misiuni și activități de instrucție alături de structuri ale Armatei României”, precizează Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României.

Din punctul de vedere al relațiilor bilaterale România – Franța, un punct sensibil îl reprezintă contractul privind construirea celor patru nave militare pentru Forțele Navale ale României. Navele, de tip corvetă multifuncțională, ar trebui construite de firma franceză Naval Group la Șantierul Naval din Constanța. Naval Group are, drept acționar majoritar, statul francez.

Programul de construire a corvetelor încă n-a început. Acțiunea a fost întârziată inclusiv de disensiunile dintre Naval Group și Șantierul Naval Constanța.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...

Noua fiță masonică: Sarmale la …roabă!

Așa zișii masoni grupați, în Marea Lojă Națională a României condusă, în scripte, de preotul Cătălin Tohăneanu, dar, în realitate, de plagiatorul Radu...

Băncile, sancționate ca urmare a războiului din Ucraina. Reprezentanții lor spun că se confruntă cu provocări fără precedent

După ce americanii au anunțat că vor trece la sancționarea grupului austriac Raiffeisen, din cauza afacerilor extinse din Rusia, la câteva zile Rusia a...
Ultima oră
Pe aceeași temă