9.6 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăInternaționalToate statele membre NATO sunt „foarte îngrijorate” de deteriorarea conductelor Nord Stream

Toate statele membre NATO sunt „foarte îngrijorate” de deteriorarea conductelor Nord Stream

Cele 30 de state membre ale NATO s-au declarat joi “foarte îngrijorate” de deteriorarea conductelor Nord Stream 1 și Nord Stream 2 în apele internaționale din Marea Baltică, denunțând acte de sabotaj deliberate pe faza informațiilor disponibile și cerând determinarea originii daunelor.

“Deteriorarea conductelor Nord Stream 1 și Nord Stream 2 în apele internaționale din Marea Baltică este foarte îngrijorătoare. Toate informațiile disponibile în prezent indică faptul că acestea sunt rezultatul unor acte de sabotaj deliberate, nechibzuite și iresponsabile. Aceste scurgeri provoacă riscuri pentru transportul maritim și daune substanțiale pentru mediu. Susținem investigațiile în curs de desfășurare pentru a determina originea daunelor”, se arată într-o declarație adoptată de Consiliul Nord-Atlantic, organismul care reunește ambasadorii statelor aliate.

“Noi, ca aliați, ne-am angajat să ne pregătim, să descurajăm și să ne apărăm împotriva utilizării coercitive a energiei și a altor tactici hibride de către actori statali și nestatali. Orice atac deliberat împotriva infrastructurii critice a aliaților va fi întâmpinat cu un răspuns unit și hotărât“, mai arată sursa citată, potrivit caleaeuropeană.ro.

NATO crede că deteriorarea conductelor Nord Stream sunt rezultatul actelor de sabotaj, mai multe țări din zonă fiind în alertă

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a atribuit miercuri actelor de sabotaj scurgerile de gaz din conductele Nord Stream şi a menţionat că a discutat cu ministrul apărării danez despre protejarea infrastructurii esenţiale în ţările membre ale Alianţei.

Separat, Uniunea Europeană a anunțat că va sprijini orice investigație privind scurgerile din gazoductele Nord Stream după ce Guvernul danez a evaluat că ar fi rezultatul unui act deliberat.

Patru scurgeri de gaz din conductele Nord Stream 1 şi 2 ce leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică au fost semnalate în zonele economice exclusive ale Danemarcei şi Suediei, în apropierea insulei daneze Bornholm.

Seismologii din Danemarca şi Suedia înregistraseră luni explozii puternice în zona respectivă.

Livrările de gaz prin conducta Nord Stream 1 au fost oprite de Rusia luna aceasta, iar noul gazoduct Nord Stream 2 nu a fost dat în exploatare în urma sancţiunilor europene impuse Rusiei după începerea agresiunii militare contra Ucrainei. Deşi scoase din funcţiune, cele două conducte au rămas pline cu gaz.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Robert Fico, premierul slovac, este supus unei operaţii “foarte complicate” la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica

Premierul slovac Robert Fico este supus unei operaţii "foarte complicate" la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica, după ce a fost împuşcat de cinci ori...

Iași: Șoferița care a provocat moartea Anastasiei, o fetiță de 4 ani, a fost trimisă în judecată și pentru ucidere din culpă

Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul având loc în comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă...

Motivul pentru care un pacient stă neoperat de 10 zile la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Un pacient internat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia așteaptă de 10 zile să fie operat după ce și-a rupt piciorul în urma unei...
Ultima oră
Pe aceeași temă