22.9 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăPoliticăCiucă a cerut sprijinul Coreei de Sud pentru aderarea României la OCDE

Ciucă a cerut sprijinul Coreei de Sud pentru aderarea României la OCDE

Premierul Nicolae Ciucă a avut o întrevedere cu omologul său sud-coreean Han Duck-soo, prilej cu care demnitarul român a solicitat sprijin pentru aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

Ciucă i-a adresat omologului său invitaţia de a efectua o vizită oficială în România, anul viitor.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Guvern, întâlnirea a avut loc în marja vizitei pe care Nicolae Ciucă o efectuează la Tokyo, ambii oficiali fiind în Japonia cu prilejul funeraliilor de stat ale fostului premier nipon Shinzo Abe.

Principalul subiect inclus pe agenda întrevederii a vizat impulsionarea parteneriatului strategic în baza căruia funcţionează deja de mai mulţi ani relaţia dintre România şi Republica Coreea. O altă temă majoră abordată a fost securitatea globală, în contextul creat de agresiunea rusă asupra Ucrainei.

“I-am mulţumit omologului sud-coreean, Han Duck-soo, pentru buna colaborare dintre ţările noastre din perioada pandemiei şi i-am transmis dorinţa noastră de a dezvolta cadrul relaţiei bilaterale, inclusiv în domeniul apărării, Republica Coreea numărându-se printre partenerii globali ai NATO şi având în vedere importanţa strategică din punct de vedere geografic a ţărilor noastre şi provocările de securitate actuale din regiunea Marii Negre şi cele din zona Asia-Pacific. De asemenea, am apreciat interesul investitorilor sud-coreeni care au avut încredere în potenţialul României”, a declarat Ciucă, citat în comunicat.

Premierul român l-a invitat pe omologul său coreean într-o vizita oficială în România, anul viitor, când cele două ţări vor celebra 15 ani de colaborare în cadrul parteneriatului strategic.

De asemenea, prim-ministrul Nicolae Ciucă a solicitat sprijin pentru aderarea României la OCDE. Pentru consolidarea relaţiilor economice bilaterale, premierul român a propus relansarea activităţii Comitetului pentru colaborare industrială şi organizarea unui forum de afaceri care să valorifice oportunităţile în domeniile producerii de energie verde, energie nucleară, tehnologia informaţiei, se mai arată în comunicatul Executivului.

La rândul său, premierul Republicii Coreea, Han Duck-soo, a apreciat relaţiile bilaterale şi contribuţia României la consolidarea posturii de descurajare şi apărare a NATO şi garantarea securităţii în regiune, adaugă sursa amintită. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

ELCEN îl acuză pe Nicușor Dan că minte

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat joi, 23 mai, într-o conferință de presă că lipsa apei calde în mai multe sectoare din...

PSD și-a stabilit ținta cu fondurile europene: contracte de peste 20 de miliarde de euro, până la finalul acestui an. 

Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță pe pagina sa de Facebook că deja au fost încheiate în țara noastră contracte de peste 6 miliarde de euro pentru proiectele...

Vechea și noua Caledonie ard în focurile electorale

Vechea și Noua Caledonie, ținuturi la 16.000 de km distanță unele de celelalte, dar cu legături vechi onomastice, sunt în flăcările electorale. După demisia premierului...
Ultima oră
Pe aceeași temă